Labirint

Pierdut mă simt mereu
Într-un labirint de chipuri străine,
Hăituit, fugărit și vânat
Lipsit de sine.

Mă sfătuiesc cu umbra,
Mă închid în ea.
Ajung o amintire
Înscrisă într-un jurnal.

Fărâmă de istorie lipsită de strălucire,
De-aș fi fost și astru,
Tot rămân o amintire
Într-un labirint de chipuri străine.

Să fim doar tu și eu

Eu  nu pot să te uit,
Lasă`mă să te iubesc mai mult,
Să te ating mereu,
Să fim doar tu și eu.

Gândesc mereu la cine sunt eu
Fără tine, mai mereu,
Lasă`mă să te iubesc mereu,
Fără tine nu sunt eu.

Vin către tine
Să te iubesc,
Mereu să fim.
Să fim doar tu și eu.

Culori

Dragostea nu e logică
E făcută printre visuri,
Încărcată de sentimente
Roșii, albe și alte culori.

Dragostea e albastră
Atunci când te înalță.
Dragostea e maro
Ca într`un tablou de Picasso.

Vine, pleacă, dar rămâne,
Ca sângele roș din vine.
Argintată e ca și astrul,
Albă ca un vas din alabastru.

Albastră ca marea,
Roșie ca apusul,
Galbenă ca floarea
Cenușie ca piatra.

Dragostea are culoare
Ca și turcoazul apare.
Limpede ca diamantul
Apare  neagră ca abisul.

Lacrimi și bere

Lacrimi și bere,
Chitara cântând
Acorduri cristaline.
Mesaj de la tine.

Lacrimi și bere,
Vocea vestind,
Versuri străine,
Nu vreau să te mint.

Lacrimi și bere
Prieteni aplaudând,
Lumini proiectate,
Sentimente pentru tine.

Lacrimi și bere
Eu gândind
La ce ar fi mai bine,
După iubire plângând.

Sclavul suferinței

Aservit suferinței,
Ca orice om ce trece prin viață,
Empatic față de toți
Ce`mi împărtășesc natura.

Subjugat trăirii ei,
Pătrund adânc în neștire
Vestind tuturor
Dorul de tine.

Ajuns sclavul suferinței,
Mă îndrept în neștire
Spre pieire.
Dar revin într`un târziu, pustiu...

Nu mai am niciun dor

Nu mai am niciun dor,
Vreau să fiu lăsat
Să mor,
Înnebunit de dor.

Nu mai am niciun dor,
Te`am pierdut,
Vreau să mor,
Ucis de dor.

Nu mai am niciun dor,
Ucis de dor,
Lovit să mor,
Înnebunit de dor.

Un drum prin prima zăpadă

Îmi purtam singur pașii prin zăpadă,
În drum de la cabană.
Număram fulgii căzând,
Mă priveam căzând ca ei.

Singur printre uriașii parcului,
Singur pe alee pășeam.
Mergeam printre fulgii de zăpadă
Mă vedeam căzând ca ei.

Mă întorceam și strigam.
Mimam un sunet mut îngrozitor.
Cădeau fulgii de zăpadă,
Mă simțeam topit ca ei.

Altfel de rugăciune

Adorm cu tine în gând
Mă trezesc cu tine în gând.
Ca o rugăciune înainte rostesc:
Te iubesc!

Uit de tot, de mine,
Gândul fuge mereu la tine.
Ca o rugăciune neîncetat rostesc:
Te iubesc!

Merg pe stradă aiurit,
Nu mă mai atrage nimic.
Ca o rugăciune involuntar rostesc:
Te iubesc!

Joacă de copil ți se pare,
Eu nu mai găsesc alinare.
Ca o rugăciune în fața ta,
Cu glas de copil rostesc:
Te  iubesc!

Când te am pe tine am de toate

Când te am pe tine am de toate,
Am realizat aveasta în fiecare noapte.
Acum stau lipsit de orice speranță
Să te mai văd, nu mai am nicio sperață.

Când te am pe tine am de toate,
Vedeam și simțeam cât de bune sunt toate.
Visam viitorul,
Acum revăd doar trecutul.

Acum sunt lipsit de toate,
Mă îndrept singur în neștire.
Un abis îmi apare și zic:
Când te-am avut pe tine aveam de toate.
Te aveam pe tine...

Răvășit din iubire

Răvășit din iubire
Mă îndrept spre tine.
Răvășit din iubire
Mă îndepărtez de tine.

Mă apropii timid de iubire
Răvășit și confuz.
Spre nesigur mă avânt
Cu mult curaj nesăbuit.

Felinarul mă călăuzește
Prin noapte.
Eu mă simt totuși
Răvășit de iubire.

Mergând mă împiedic
De o piatră singuratică.
Îmi revin. Continui în noapte,
Răvășit din iubire.

porumbel

în lumea aceasta, în prezent, nu ne mai putem permite luxul de a mai pierde vreo iubire

Privind frunzele

Priveam pe geam frunzele murind,
Contemplam un tablou suit
În podul amintirilor
Ascuns în urma hornului.

Priveam pe geam frunzele căzând
Țipam de disperare
Eu mă regăseam
În disperare.

Priveam frunzele călcate în picioare
Privite înainte de fiecare trecător
Erau privite și apoi călcate.
Încă se auzeau țipete disperate.

Vis spre înalt...pentru Aniela si Paul

Întins pe pământul rece
Ca un câine ajung să urlu.
Mă simt neputincios fără tine,
Mă simt neprezent lângă tine.

Închid ochii și visez,
Te aduc lângă mine.
Te contemplu ca un Frumos,
Valorezi tot mai mult. ( Suprema căutare)

Merg pe o cărare spre Înalt,
Încerc să ajung pe vârf.
Ajung și nu te găsesc,
Sunt gol fără tine.

Visez!!!

Despre Minte (nefinalizat)

Termenul grecesc νους desemnează mintea sau o parte a trihotomiei sufletului omului. Concepția filosofică veche, cum se vede la Aristotel în lucrarea Despre Suflet desemnează partea superioară a sufletului, intelectul prin care se face dinstincția dintre adevăr și neadevăr.

Continuatori ai unei concepții platonice și aristotelice sau mai bine spus ai întregii filosofii antice grecești, bizantinii în lumina creștinismului au preluat această trihotomie. Dar în ce sens. Apostolul Pavel în Epistola a II-a către Tesaloniceni după o serie de îndemnuri le face urarea ca ,, Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească în chip desăvârșit; și întreg vostru duh și suflet și trup să se păzească”( II Tes. 5, 23). De aici vedem că duhul și sufletul nu sunt două entități deosebite. Prin suflet în general se înțelege sediul afectelor, principiul vital, iar duhul, pneuma, partea superioară.

Termenul minte la într-o anumită măsură era sinonim cu rațiune sau dacă nu era doar o putere a minții. Acest nous desemnează facultatea de a gândi. În altă idee ar desemna inteligența practică. Însă intelectul vine din faptul că trupul și sufletul simt și transmit anumite semnale părții superioare a sufletului, al șaselea simț cum este numită în lucrarea lui Aristotel. Platon spunea că sufletul ne duce spre ideea de Unul, fiind principiul. Și atunci insemna oare că nous-ul ar desemna Ideea.

Nous-ul indentificat cu termenul latin ratione a captat și atenția scriitorilor bizantini. Se întrebau unii dintre ei ce parte sau ce rol joacă în mântuire. Aveau această întrebare ei fiind cu excelnță sub influența Sfintei Scripturi. Doreau să înțeleagă cum a ajuns acest termen în uzul lor. Știau din Geneză că Dumnezeu a creat omul din pământ și i-a dat viață prin suflare de viață, că toată creția a fost creată prin Cuvânt (Logos) din dragoste. Grigorie Palama în secolul XIV în urma controversei avute cu Varlaam de Calabria privind isihasmul atrăgea atenția că una e forma minții și altceva repezintă lucrarea ei.

Ne gândim la ce dorea să spună Grigorie Palama. Prin exercițiul ascetic se poate cunoaște Ființa și a vedea lumina taborică, arătată celor trei apostoli după relatarea taborică, atunci când Hristos și-a arătat slava Sa. Exercițiul isihast presupunea eliberarea de tot ce ne inconjoară, o anumită tehnică de rugăciune si nedezlipirea de rugăciunea neîncetată. Era vorba de ceva mai presus de minte. De altfel în Sfânta Scriptură se precizează că dumnezeirea este mai presus de minte, nu poate fi cuprinsă cu mintea. Astfel de precizări sunt și în Tradiție. Atunci Dumnezeu când ne-a dăruit mintea. Dacă este partea rațională, Adam a avut-o când a numit animalele după mărturia Genezei.

Totodată mintea e strâns legată de inimă. Iubirea de Dumnezeu se manifestă prima dată din inimă, apoi din ființa noastră și apoi din cugetul nostru. În teologia isihastă inima este prezentă ca sediu a ființei noastre. Ajungerea la starea taborică se datorează și prin practicarea rugăciunii inimii. Această iubire de liniște ce este isihasmul se realizeză prima dată prin ruperea de cugetare la cele pământești si doar prin contemplarea la cele înalte. Cunoașterea lui Dumnezeu se realizează prin observarea ordinii și armoniei creației după cum se relatează la Romani 1, 20: ,, cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înțelegându-se din făpturi, adică veșnica Lui putere și dumnezeire”. Astfel mintea este prezentă în teologia răsăriteană mai ales prin rolul ei de a ne ghida corect. Nu este folosită excesiv pentru a conceptualiza totul, rămânând doar cu o scolastică stufoasă fără a avea simțirea și mișcarea generată prin trăirea și experiența rugăciunii.

În filosofia greacă mintea sau intelectul a fost termen cheie în scrierile lui Aristotel, Platon, Plotin. La acești filosofi pe lângă înțelesul dat se avea în vedere faptul că are și un înțeles metafizic și de origine divină.

Mintea este nematerială, se identifică cu ceea ce este gândit. Unifică toate celelalte diviziuni. Se ajută de facultatea senzorială pentru cunoaștere prin intermediul imaginii sau a celorlalte facultăți sufletești. Mintea este instrumentul prin care se poate înțelege tot.

În Phaidon, Platon ne spune că nous-ul a organizat Universul. Se observă că îi revine un rol important, pe lângă sorgintea lui divină, superioară omului. Aristotel vede iarăși în nous capacitatea de a face totul. Imaginea ajută extraordinar de mult mintea în această capacitate.

Plotin vede în nous ,, prima realitate” , principiu suprem a tot. Acest nous contemplă neîncetat ideea de Unul. Ființele umane nu trebuie să trăiască doar la nivelul de viață ci trebuie să se ridice la nivelul superior destinat din început.

Apariția creștinismului și mai ales sistematizarea lui schimbă puțin lucrurile privind acest termen. Am spus și mai sus câteva aspecte.

Scriitorii bizantini sau cei creștini cu exemplul lui Diadoh al Foticeii spun că locul unde se ascunde harul lui Dumnezeu este numit ori minte, ori inimă. Se observă încă o dată importanța minții. Mintea ne leagă de Dumnezeu prin cunoștiință și experință, prin meditarea și prezență Harului. Ne mai îndeamnă să ne curățim mintea de înșelăciuni spre a nu fi întinați, să nu ne dedăm grijilor lumești. O idee des întâlnită la părinții ascetici este aceia de ,, fugă de lume”. Retragerea aceasta din lume avea rolul dezlipirii minții de pământesc și transpunerea ei spre corecta menire a aceleia pentru meditație sau contemplarea dumnezeirii.

Sufletul curat ajută mintea să fie locul cel mai curat de judecată, prin iubirea lui Dumnezeu și a dreptății. Cuprins de duhul Scripturii acest scriitor iarăși ne dă sfatul că doar Duhul poate lumina mintea. O idee extrem de interesantă a lui Diadoh al Foticeii este ,, simțirea minții constă în gustarea precisă a realităților distincte din lumea nevăzută” 1. În altă parte ne spune că doar ,, Duhul Sfânt poate să curățească mintea”2. Vorbim așadar de nevoia unei minți curate.

Ioan Damaschinul în Dogmatica și Logica ne spune că partea rațională conduce partea irațională prin însăși firea sa. 3 ,, Puterea rațională are două părți: una care nu ascultă de rațiune, adică nu se supune rațiunii, alta care ascultă și se supune rațiunii”4.

Puterii de cugetare după Ioan Damaschinul îi aparțin mai multe concepte: ,, judecățile, asentimentele, impulsurile spre acțiune, aversiunile și evitările acțiunii. În chip special îi aparțin înțelegerea celor spirituale, virtuțile, științele, principiile artelor, puterea de deliberare și puterea de alegere”5 .

Maxim Mărturisitorul spune: ,, mintea, străbătând dincolo de ființa lucrurilor, devine neînțelegătoare, intrând în contact cu Dumnezeu, care e mai presus de toată ființa, cunoștiința și înțelegerea”6. Astfel în antropologia maximiană mintea are puteri metafizice. Ne ridică spiritual, însă doar în unirea cu Dumnezeu. De fapt toți scriitorii bisericești spun aceasta nedespărțind-o de unirea cu harul divin sau energiile necreate cum e in cazul isihasmului.

Iară în alt loc afirmă : ,, simțirea trimite minții imaginea celor văzute, spre înțelegerea rațiunilor din lucruri, ca un organ ce servește minții să treacă spre cele inteligibile”7.

Origen ne vorbește despre ,, mintea lui Hristos”. Redau citatul urmând un punct de vedere: ,, Întrucât mulți din cei ce se declară mărturisitori ai lui Hristos nu sunt de aceiași părere nu numai în probleme mici și foarte mărunte, ci chiar și în acele mari și de primă importanță, cum sunt cele privitoare la Dumnezeu în general, ori la Însuși Domnul nostri Iisus Hristos și la Duhul Sfânt și nu numai la acestea, ci și la cele despre restul creaturilor, adică la domniile și la sfintele puteri cerești , de aceea pare de cea mai mare importanță să tragem mai întâi o linie sigură și să explicăm limpede regula de credință înainte de a vorbi despre alte lucruri. Într-adevăr, atunci când mulți greci și barbari făgăduiau adevărul, noi am renunțat să-l căutăm la cei care-l prezentau în păreri greșite, ajungând să credem că Hristos este Fiul lui Dumnezeu și convingându-ne că de la El trebuie să învățăm adevărul, tot astfel și acum, întrucât mulți din cei ce cred că au în ei mintea lui Hristos, atunci când unii dintre ei văd lucrurile altfel decât le vedeau antecesorii lor din pricina tuturor acestor motive trebuie să păstrăm predania bisericească...”8.

Ce pot însemna aceste cuvinte? Parcurgând scrierile lui Origen putem observa că transpune pe alocuri niște idei nu tocmai conforme cu învățătura statornicită la sinoadele ecumenice. Din acest motiv el a fost condamnat la sinodul al V-lea ecumenic. Cunoscut hermeneut pe cale alegorică Origen aduce în discuție idei foarte periculoase ortodoxiei credințe. El la un moment dat spune că noi nu trebuie să ne închinăm lui Hristos, ci prin Hristos. Se referă la logos, cuvânt. Sfântul Pavel spune în a doua epistolă către Corinteni că Hristos este ,, înțepciunea lui Dumnezeu”. Mintea lui Hristos înseamnă așadar poate însăși adevărata cunoștiință a dumnezeirii, a absolutului, adevărului.

Observând aceste mărturii a evoluției nous-ului, ne punem în postura de a ne reconsidera poziția. Toate ideile în care apare ideea de nous, minte, intelect, încearcă să ne pună pe o cale rațională de cunoaștere. Însă nu totală. Nu ne dezlipește niciodată de natura lui divină. Este privit ori ca dar al zeilor, lucrare superioară a sufletului, insuși Logosul divin.

Revenind la Origen, el atrage atenția că cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu prin predania Bisericii, ajung să-l cunoască având ,, mintea lui Hristos”. Poate însemna starea primordială de curăție a omului, când avea după cum spune Geneza cunoștiința adevărată fără a se întina din pomul cunoștiinței binelui și răului. Se referă la revația primordială rămasă ontologic în om.

Ideile nu sunt îndepărtate la greci și bizantini, cei din urmă fiind continuatorii unei culturi puse bine la puct. Se păstrează acel caracter sacru al nous-ului. Este acceptată unanim că ne poate asigura desăvârșirea depinzând concret de cultivarea intelectuală, legătura cu Dumnezeu și grija față de corp.


Bibliografie:

1.Aristotel, Despre Suflet, trad. de N.I. Ștefănescu, Ed. Științifică, București, 1969

2.Origen, Scrieri Alese, în PSB 8, trad. Pr. Prof. Bodogae, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucrești, 1982

3.Sfântul Ioan Damaschinul, Dogmatica, Ed. I.B.M.B.O.R., București, 2001

4.Sfântul Maxim Mărturisitorul, trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae în Filocalia Vol. III, Ed. Humanitas, 2005

Note:
1.  Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic în 100 de capete, Filocalia, vol. I, trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Harisma, 1993, pag. 425
2. Ibidem, pag. 424
3. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. I.B.M.B.O.R., București, 2001, pag. 85

4. Ibidem, pag. 85
5. Ibidem, pag. 91
6. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia vol. III, trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Humanitas, București, 2005, pag. 38
7. Ibidem, pag. 38
8. Origen, Scrieri Alese, trad. Pr. Prof. Teodor Bodogae, Ed. I.B.M.B.O.R., București, 1982, pag. 37

Contemplație, Asceză, Rugăciune, Isihasm



În ultima parte a existenței Imperiului Bizantin apare o nouă dogmă. De fapt este impropriu spus nouă doctrină, mai bine spus se statornicește dogmatic și în cadru organizat, doctrina privind isihasmul.

Cuvântul ήσυχία, hesychia, înseamnă liniște, contemplație. Chiar în manifestul lui Varlaam de Calabria se dă mărturia că se trăia în hesychia adică în liniște. Vom puncta în continuare câteva aspecte a acestei doctrine ajunse fundamentale pentru spiritualitatea răsăriteană foarte bogată însă necunoscută și totodată umbrită de tot felul de doctrine străine și sincretiste periculoase.

Nu pot trata acest subiect fără a trec puțin în revistă istoricul controversei isihaste din secolul XIV. Acest mod de viață a fost practicat de călugării din Muntele Athos sub inflența scrierilor lui Pseudo-Dionisie Areopagitul din secolul V. Isihasmul consta în retragerea în singurătate și prin concentrarea gândurilor la rugăciune, își ridicau simțurile mai presus de percepție și prin contemplare continuă reușeau să vadă lumina necreată dumnezeiască cea arătată pe Muntele Taborului atunci când Hristos s-a schimbat la față.

Teoreticianul și teologul acestei doctrine a fost Grigorie Palama care a trăit în Athos unde a și practicat isihasmul. Grigorie Palama spunea că este posibil să vezi această lumină taborică a dumnezeiri, necreată și incoruptibilă, deoarece ea este numai o lucrare, energie și putere, emanată din ființa lui Dumnezeu, fără a fi identică cu ființa dumnezeiască. Ființa lui Dumnezeu este inaccesibilă oamenilor. Totodată se face diferența între ființa dumnezeiască și puterile ( δύναμίς) și energia (ένέργεια) care emană din ea și Dumnezeu Se descoperă oamnenilor. În Apus Toma d'Aquino învăța că între ființa lui Dumnezeu și energiile Sale, care sunt create, nu există vreo deosebire, și acest lucru face imposibil îndumnezeirea omului1.

Împotriva isihasmului s-au ridicat mai mulți dintre care amintim pe: Varlaam de Calabria, Grigorie Achindios, Grigorie și Nichifor Gregoras, Dimitrie Kydones.

Susținători și adepți ai isihasmului au fost: Grigorie Palama, Nil Cabasila, Grigorie Sinaitul, Simeon al Tesalonicului, iar noi ne bucurăm că am avut și pe teritoriul nostru în persoana lui Paisie de la Neamț, însă mai târziu de secolul XIV, în XVIII. Dar mai mult ca sigur că isihasmul a fost prezent dintru începuturi pe teritoriul nostr și în spiritualiatea românească ortodoxă.

Termenul asceză desemnează în general înfrânarea, abținerea de la unele plăceri sau de la îndestulare. Aici avem o mulțime de autori care au scris din experiență despre ascetism precum: Nil Ascetul, Diadoh al Foticeii, Marcu Ascetul și alții.

După cum am spus și mai sus asceza este strâns legată de isihasm.

Voi trata inițial tema ascezei la Nil Ascetul și la Diadoh al Foticeii.

Dintru începutul scrierilor sale ascetice Nil Ascetul ne spune că mulți oameni dintre elini si iudei s-au îndeletnicit cu filosofia, dar numai ucenicii lui Hristos „ au râvnit adevărata înțelepciune; deoarece numai ei au avut învățător înțelepciunea însăși, care le-a arătat cu fapta petrecerea potrivită unei astfel de îndeletniciri”2. Reiese fără echivoc faptul că țelul ascezei este deprinderea cu înțelepciunea în persoana lui Hristos. Pentru toți scriitorii bizantini și cei bisericești Hristos este ,, înțelepciunea lui Dumnezeu”, la fel cum mărturisește și apostolul Pavel.

În cuvântul ascetic al scriitorului își face apariția o definiție a filosofului ,, filosoful trebuie să fie înainte de toate liber și mai ales să ocolească de-a se face rob patimilor, iubitor de argint și stricător de case”3.

Interesant însă faptul că acest scriitor menționează despre filosofie într-o scriere care după părerea multora, mai ales a unor filosofi speculatori nu ar avea ce căuta aici, mai ales pus în contextul unui text tratat ca fiind mai mult legat de ortodoxie și nu de cultivarea valorilor morale autentice. Prin trăirea în Dumnezeu, autorul ne spune că putem ajunge la cunoașterea Lui și totodată a creației4. Apare în continuare o definiție a filosofiei „ filosofia este împreunarea bunelor moravuri, cu cunoștiința despre Cel ce este. Din aceasta au căzut și iudeii și elinii, respingând înțelepciunea venită din cer și încercând să filosofeze fără Hristos, singurul care a arătat cu fapta și cu cuvântul, adevărata filosofie”5.

Asceza adevărată nu trebuie să poarte grijă de cele de pe pământ, de agonisirea de averi, de sporirea averilor și de a plăcerilor vieții noastre. Mai spune scriitorul că adevărata asceză se poate realiza în mediul retras, în cadrul organizat al monahismului sau în retragerea în pustie6.

Practicarea ascezei și a filosofiei adevărate este virtutea veritabilă7. Este mai presus de orice bogăție lumească. Nici slava primită de la oameni nu este de folos unui ascet. Se aseamănă fariseilor din lumea mozaică, care erau doar de fațadă și predicau învățături care nu erau crezute nici de ei. Ascetul trebuie să se lupte cu patimile și cu multă trezvie să ia aminte la ce i se întâmplă ca apoi să poată relata și altor asceți spre a lua seama la ce îi așteaptă. Războiul împotriva patimilor constituie o altă temă răspândită a asceților care văd în acest război eliberare și detașarea de cele vremelnice spre a ajunge la înțelepciunea veșnică. Mintea ascetului trebuie îndreptată spre meditație și comtemplare. Cine gustă acestea poate ajunge la liniștea cuvenită, rod al lor, mergând spre cele înalte8.

Nil Ascetul ne mai arată că urmând exemplul sfinților putem ajunge la desăvârșire. Modelul sfinților este strâns legat de chestiunea urmării exemplului hristic. Concluzionând cuvintelor autorului, vedem la fel ca și la Aristotel că este prezent mesajul că ideea cunoscută dă forma minții care dă și forma lucrurilor văzute și cunoscute.

Diadoh al Foticeii este un scriitor care prin practicarea vieții spirituale contemplative ne-a lăsat o operă foarte importantă pentru creșterea noastră spirituală.

Încă din prologul scrierii sale Cuvânt Ascetic ne îndeamnă: „ fraților, oricărei contemplări duhovnicești să-i premeargă credința, nădejdea și dragostea, dar mai ales dragostea. Căci acelea ne învață să socotim bunătățile văzute; iar dragostea ne leagă sufletul însuși de bunătățile lui Dumnezeu, adulmecând printr-o simțire a minții urma Celui nevăzut”9. În stânsă legătură cu contemplarea observăm că sunt alăturate virtuțile cardinale creștine.

Omul se face bun prin cultivarea modurilor de viețuire prin modelul arhetipului omului în persoana Logosului divin. De altfel întărește această afirmație prin reamintirea episodului biblic când Dumnezeu crează omul după imaginea și asemănarea Sa. Cunoștiința adevărată stă în modul cum deosebim binele de rău. Simțirea minții se umple de siguranță prin lucrarea dragostei prin cuvântul duhovnicesc sau spiritual10.

Vorbește totodată de darurile dumnezeiești ce vin prin Duhul Sfânt care sunt în mod special înțelepciunea și cunoștiința. În continuare vorbește despre unele facultăți ale sufletului care sunt sau nu favorabile contemplației.

Iubirea aproapelui și de Dumnezeu constituie un pion de necontestat în opera contemplației. Ne apropie de sensul sensurilor vieții noastre, astfel încât de detașăm de starea egoistă și nu mai trăim pentru noi ci pentru semen și Divinitate. Avem însă o piedică în prezența răului prin Satana care caută să ne deszlipească de normal, aruncându-ne într-un egoism acerb, uitând astfel menirea noastră. Mintea noastră, ca parte a sufletului tripartid, dacă o curățim prin asceză o putem ridica la rangul menit. Curătia minții se face numai prin contemplare și asceză prin lumina dumnezeiască.

Înfrânarea trebuie să o avem că si călăuză în mișcarea inimii spre divin, iar atunci când sufletul se va despărți de trup nu va regreta că va pierde vreo plăcere pământească11. ,, Mintea cuvântătoare de Dumnezeu (teologică), îndulcindu-și și încălzindu-și sufletul cu înseși cuvintele lui Dumnezeu, dobândește nepătimirea în măsură potrivită..... Iar mintea cunoscătoare (gnostică), întărită prin experiența cu lucrul, se ridică mai presus de patimi”12. Chipul sau imaginea lui Dumnezeu în om este ,, prin mișcarea cugetătoare ( mintală) a sufletului13.

În finalul tratatului scriitorul ne îndeamnă să avem grijă de starea noastră când contemplăm, de simțirea sufletului și mai ales de gradul nostru de pătimire.

Ajungem în sfârșit la isihasm. După asimilarea contemplării, a ascezei, a rugăciunii neîntrerupte ne lipim de iubirea de liniște.

Mergem neîntrerupt pe scara virtuților spunând ,, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluește-mă pe mine păcătosul”.

Grigorie Palama ne spune: „ omul se unește cu Dumnezeu prin rugăciune....Puterea rugăciunii lucrează în mod minunat înălțând omul spre Dumnezeu și unindu-l cu El. Rugăciunea unește făpturile raționale cu Dumnezeu atunci când ajutată de adâncă evlavie ce arde patimile, se ridică deasupra acestora și a gândurilor stricăcioase; căci nu se poate uni cu Dumnezeu un cuget împatimit”14.

Isihasmul lucra pentru a se uni cu Dumnezeu în Duhul Sfânt prin despătimirea trupului. Apostolul Pavel spunea corintenilor „ trupul vostru este un templu al Duhului Sfânt care este în voi”( I Cor. VI, 19). Întreaga ființă umană participă la desavârșire. Însăși practicarea isihasmului presupunea o anumită poziție a corpului. Se stătea cu bărbia în piept privind în jos spre a ne aminti că suntem muritori și făcuți din pământ. Spiritul viu este cel ce rămâne după moartea noastră. Desăvârșirea lui devine țelul nostru principal.

Severa cumpătare care ținea de isihasm ne îndreaptă spre păzirea simțurilor și nealterarea lor prin patimi. Pomenirea numelui lui Iisus timp îndelungat aduce în mintea practicantului vederea slavei divine. Această cunoaștere apofatică ne ajută să-l vedem pe Dumnezeu neindentificându-l cu realitățile lumii materiale. Este vorba de starea paradisiacă armonioasă trăită de protopărinții noștri.

Vederea acestui subiect, isihasmul doar în punct teoretic ne poate îndepărta de esența omului, care este iubirea. Dezarmonia nu are ce căuta în jurul omului. Experiența isihastă aceasta ne învață.

Concluzionând, isihasmul ne invață că noi mai întâi trebuie să ne liniștim trupul. Apoi să avem parte de o liniște interioară, a sufletului. Spre a ajunge la cunoaștere trebuie să devenim ,, isihaști”. Rațiunea ne dă o anumită cunoaștere teoretică, însă nepracticând ceea ce cunoaștem nu ne putem desăvârși.

Meditațiile moderne care aduc ca argument isihasmul se pierd, rătăcindu-se în medii necunoscute. Se încearcă a suplini locul lăsat gol de izgonirea spiritualității cu tot felul de practici gnostice și ciudate.


BIBLIOGRAFIE:

1.Filocalia, Vol. I, trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Harisma, București, 1993

2.Kotsonis, Arh. Ioanikios, Pagini Filocalice 1-3, Ed. Bunavestire, Bacău, 2003

3.Părinții Isihaști, Iubirea de Liniște, Intoducere și note de Antonio Rigo, trad. de Daniela Neagu și Mihaela Busuioc, Ed, Saeculum I.O., București, 2002

Note:

1. Pr. Nicolae Chifăr, Istoria Creștinismului, Vol. III, Ed. Trinitas, Iași, 2002, pag. 168-169

 2. Nil Ascetul, Cuvânt Ascetic în Filocalia Vol. I, trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Harisma, București, 1993, pag. 193
3. Ibidem, pag. 193
4. Ibidem, pag. 194
5. Ibidem, pag. 195
6. Ibidem, pag. 200. 

În capitolul VIII și în alte capitole Nil Ascetul ne vorbește despre fuga de lume, temă preponderentă la majoritatea asceților și a isihaștilor.

7.Ibidem, pag. 217. Ne amintim că și Aristotel în Protrepticul ne spune că înțelepciunea este cea mai mare virtute, dobândită tot prin practicarea virtuților.
8. Ibidem, pag. 222-223
9.  Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic în 100 de capete, în Filocalia, Vol. I, tra. De Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, ed. Harisma, București, 1993, pag. 414
10.  Acestea reies din punctele 3-7 ale tratalui sus menționat.
11.  Punctele 42-56.
12.  Diadoh al Foticeii, idem, pag. 449
13. Ibidem, pag. 452
14.  Sfântul Grigorie Palama, în Filocalia Vol. IV, pag. 132, apud. Ioanikios Kotsonis, Pagini Filocalice 1-3, Ed. Bunavestire, Bacău. 2003, pag. 130.

„ Filosofia este împreunarea bunelor moravuri, cu cunoștiința despre Cel ce este. Din aceasta au căzut și iudeii și elinii, respingând înțelepciunea venită din cer și încercând să filosofeze fără Hristos, singurul care a arătat cu fapta și cu cuvântul, adevărata filosofie.”

” Filosoful trebuie să fie înainte de toate liber și mai ales să ocolească de-a se face rob patimilor, iubitor de argint și stricător de case.”

Nil Ascetul

the second episode

În primul rând mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătos. în fiecare zi am parte de experințe foarte plăcute alături de prieteni sau interlocutori ai mei. într`o discuție deloc organizată ai șansa de a descoperii sentimetele trăite de partenerul de dialog. experiența poate fi mistică, după spusele cuiva. de ce ? descoperi imensitatea Universului cuprins la un moment în ce... în univers... interesant... contopirea ideilor expuse; învămășeala ideilor; lipsa discursului coerent, toate acestea nu există în cadrul unui grup de oameni întâlniți să se simtă bine. avem ocazia de a învăța gratuit, de a trăi imaginar experiența altora... încă ceva... ajungem la o ,, microuniversitate”...

meditație la un pahar aproape plin de bere........

ok, recunosc... acum e a doua oară când încerc să scriu ceva... urmează destănuirea... sunt o persoană ciudată. probabil că același gând îl are fiecare om. am rănit niște persoane; continui să le rănesc și voi continua. în aceată vară am trecut prin multe trăiri intersante. am cunoscut iubirea lui Dumnezeu; am cunoscut iubirea sinceră a unor oameni; am cunoscut prietenia. da... prima dată în viața mea am fost sincer în fața unei persoane iubite. omul e măcinat de egoism. am descoperit egoismul din iubire. nu e forțată ideea. așa simt. mă gândeam într`o zi la filosofii antichității cum erau oameni integrii și`și dedicau viața pentru înțelepciune, pentru un crez. așa au fost și martirii... așa sunt cei ce`și dedică viața unui crez. mă gândesc la monahii zilelor noastre care`și petrec viața nu pentru ei, ci pentru noi. Cioran la un moment în Lacrimi și sfinți, pune chestiunea astfel: dacă noi nu am trebuii să fim geloși pe Hristos din cauza faptului că mulți își închină fecioria. dar aici e cu totul alt subiect. nu știu ce`mi venii acum. am început destănuirea online:))

neterminată

Râul curge învolburat
Nu mă ascultă ca altădat.
Nu mai e interesat
De ce mi s-a întâmplat.

Bradul ramul nu și-l mai întinde
Să-mi mângâie creștetul
Cum făcea altădat,
Atunci când eram supărat.

S-au întors împotriva-mi
De când mi s-a întâmplat
Să uit tot ce las
Dacă voi fi plecat.

Toamnă

Toamna revine prea devreme
Se grăbește să apară,
Și îmi fură iubirea
Și mă lasă pe dinafară.

Frunzele încep să cadă
Dragostea să piară.
Inima mea e plină de urât
Și suspină.

Cad ca o roadă prea coaptă
Neavând cine să mă culeagă.
Sunt călcat în picioare,
Mă doare.

De seară

Privesc cerul întunecat,
Te simt ca și cum ai fi plecat.
Ascult picăturile de ploaie,
Tresar la fiecare fulgerare.

Te ascult în vid,
Mă simt ca nefiind.
Te regăsesec pierzându-te,
Te uit, regăsindu-te, iubindu-te.

Contemplu Universul căutându-te.
Te întrezăresc printre stele.
Te zăresc de departe,
Prea departe, ești printre stele.

PRIETENIA

remember...

de la alții

,, De ce vor fi îngerii reci? Fiindcă n-au sex? Se poate. Dar și fiindcă trăiesc dincolo de soare. Iată de ce nici sfinții n-au sânge cald. Nu el, ci durerile le-ncălzesc inimile. Căci durerile ne dispensează de soare.....
Dacă n-ar exista atâta iubire în viața sfinților, ei singuri ar merita iubirea noastră. Absolutul dragostei îi face incompleți..... Iubirea este locul comun al sfinților. De n-ar fi lacrimile și suspinele lor, greu am găsi un interes sau aderență la mormanul lor de iubire.”

Lacrimi și sfinți, Emil Cioran

de la alții

„ căci dacă înțelepciunea este, potrivit naturii, împlinirea noastră, atunci exercitarea ei trebuie să fie, dintre toate, lucrul cel mai bun.
Astfel, celelalte lucruri pe care le facem trebuie să le facem în vederea acelor bunuri ce ajung să fie în omul însuși; dintre acestea, cele ce țin de trup trebuie făcute în vederea celor ce țin de suflet, iar virtutea trebuie practicată în vederea obținerii înțelepciunii, căci aceasta este împlinirea ultimă.”

rânduri culese din Protrepticul lui Aristotel

Pink Martini - Over The Valley

you are my one and only love...

Mondial-Atat de frageda

my dear diary...
doi oameni care se iubesc nu se privesc unul pe altul; doi oameni care se iubesc privesc în aceiași direcție....

Horia Brenciu - Ultimul dans

Pink Martni - Oú est ma tête

de citit....

http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/iuliu-maniu-inmormantat-in-giulesti-192904.html

un articol interesant

una tristă...:((

Îndepărtare



Încet te îndepărtezi de mine
Lăsându-mă în spate.
Întoarce-te spre mine
Privește-mă! Întoarce-te!

Pleci cu teama de mai bine,
Lăsându-mă în urmă.
Eu te privesc, te aștept.
Întoarce-te! Privește-mă!

Inima plânge,
Ochii mei sunt plini de lacrimi de sânge.
Inima-mi plânge,
Cu lacrimi de sânge.

Ajung să strig, te implor să te întorci.
Un strigăt mut ce nu mi te aduce înapoi,
Întoarce-te! Privește-mă!
Nu mă părăsi căci pier!

Eseu despre Opera de Artă

Ce poate fi opera de artă? Ne punem întrebarea aceasta ori de câte ori suntem în fața unei opere de artă. Sună forțată propoziţia de mai sus, însă, sincer de multe ori mi-am pus această întrebare.
Am întrebat o dată un artist: Ce este opera de artă?. Mi-a răspuns: Eeee... opera de artă e ceva grandios, e mult de spus la această întrebare. Nu știe mai nimeni ce e o operă de artă. Sincer nu am aflat mai mult decât știam. Așadar am să încerc pe baza lecturilor mele să încerc să-mi dau o părere despre opera de artă.
În primul rând opera de artă e legată de frumos și iubire. Voi începe prin analiza kalos-ului și a eros-ului. De ce eros și nu agape? Cred că artistul are o relație personală cu opera sa, iși împărtășește emoțiile prin acțiunea sa creatoare. Frumosul și iubirea se întrepătrund în creațiile sale. Atunci când stai în preajma unui artist simți armonia ce te învăluie când coboară mâna cu pensula pe pânză într-o dulce simfonie a culorilor. Observi imediat cum o linie devine sentiment, trăire tragică, moarte, iubire, viață.
Așadar opera de artă este ceva frumos. Dar cum rămâne cu acel lucru grotesc care e numit de unii artă. Filosofic opera de artă este ceva ce ne ajută să străbatem transcendentul și să ne ridicăm spre absolut.
Spre acest lucru ne ajută în mod special imaginea. Însă și celelalte simțuri ne ajută. De exemplul muzica este artă. Aristotel spunea undeva că muzica este exprimarea sentimentului. Filosofia este o artă, de fapt arta artelor, opera de artă fiind cugetarea filosofilor, filosofi artiști. O idee puțin cam forțată, însă verosimilă.
În istorie există chiar și o disciplină, istoria artei, în filosofie estetică sau filosofia artei. Există artă religioasă. Este prezentă peste tot. Se vorbește de arte marțiale, arta discursului, arta de a cucerii.
În cadrul istoriei artei, există o împărțire a operelor de artă pe curente, genuri și perioade istorice. Un popor are o artă aparte. Există artă populară, opere de artă populară sau comnună, opere de artă culte.
Spuneam mai sus că un element al operei de artă este frumosul. Heidegger în Originea operei de artă spune că: „ frumusețea este o modalitatea în care adevărul ființează ca neascundere”. Astfel adevărul iese la iveală prin frumos. De aceea avem nevoie de opera de artă.
Însă ajungem la o problemă. Dacă doar prin frumos adevărul iese la iveală, ce facem, cum ne dăm seama de frumos ca să nu ne înșelăm.
Dar ce este arta?
Arta este o experință a unui creator spre o operă de artă. Există artă vizuală în pictură, desen, sculptură, imprimate și arte decorative, fotografie și instalații. Aceste arte pot avea menirea de a fi simplu doar cu scop estetic sau pot fi și utilitare.
Mai există artă abstractă sau nonobiectivă sau artă nonreprezentațională. Aceasta a apărut când a fost abandonată concepția cum că arta este imitația naturii.
Arta brută este un produs al persoanelor din afara mediului artistic consacrat.
În această epocă avem parte de arta computerizată. Aceasta este manifestată prin prelucrarea diferitelor imagini pe computer în diverse programe pentru a le finaliza. Se folosesc instrumente cum ar fi soft, camere digitale, scanere, creioane digitale, tăblițe electronice.
La începutul secolului XX apare arta conceptuală care se definește prin faptul că conceptul artistic este mai important decât produsul finit. Scopul este de a atrage atenția asupra ideilor pe care arta le exprimă.
O subdiviziune a artelor plastice este arta grafică care include orice formă de expresie artistică vizuală pe suprafețe plane.
Cei care resping educația artistică formală au creat arta naivă. E ste bogată în detalii, se folosesc culori strălucitoare.
Arta populară este folosită la toate civilizațiile. Este forma de manifestare a țăranilor, artiștii populari fără studii de specialitate. Reflectă elemente ale culturii tradiționale. Personal mi se pare cea mai pură artă.
Din cele mai vechi timpuri ne-a rămas arta rupestră. Omul începuturilor a realizat desene pe piatră sau unele sculpturi, gravuri. Arta preistorică a jucat un rol foarte important în religia oamenilor din acea perioadă.
Începând cu anii 1920 se conturează Art Deco sau stilul modern. Este o mișcare în arta și arhitectură. Se manifestă ca o admirație pentru modernitate.
Artele decorative se ocupă cu aranjarea estetică a lucrurilor utile pentru noi.
Mai sus menționam de arte marțiale. Sunt tehnici de luptă și de autoapărare practicate ca sport.
Enumerarea artelor este necesară pentru a vedea ce reprezintă fiecare și totodată pentru a vedea utilitatea pentru propășirea spirituală a omului.
Opera de artă poate fi chiar un moment din viața noastră, o mișcare în jurul nostru sau doar simplul fapt de a admirare a naturii. Simțim câteodată că o operă de artă consacrată nu trezește în noi nimic, pe când un lucru simplu ne face sa tresărim și poate chiar de avea parte de o revelație.
Însăși creația are nevoie de o finalitatea. Se crează ceva spre ceva. Intersant e faptul că inspirația creatorului spre opera de artă vine din lucrurile obișnuite care sunt apoi însoțite într-o lume a ideilor absolute. Frumosul creatorului ca inspirație este văzut doar de contemplatori ai operei de artă. Mesajul trasmis de o operă de artă este diferit de la spirit la spirit.
Umberto Eco în Opera deschisă încearcă să ne explice prin raționamente logice sensul ei. O idee ce mi-a atras atenția e următoarea. Este posibil ca în procesul de creare artistul să nu realizeze dintru început ce și-a propus. De exemplu dacă cineva începe să construiască un castel de nisip nu știe de la început cum va arăta deoarece finalizarea lui ține de încă o serie de variabile.
Încă o idee a esteticianului italian este aceea că foarte mult, poate în cea mai mare măsură contează hotărârea artistului de a crea.
Opera de artă constituie atât o îndrumare pedagogică cât și un îndemn spre meditație după Umberto Eco. Această idee este preluată parcă din concepțiile lui Kant în sensul că o aperă de artă armonie a universului, ideal al frumosului.
În antichitate filosofii, în special Platon pun în legătură opera de artă cu mythos-ul și logos-ul. Se încerca prin mijlocirea artei să se ajungă la esența umană. Putem concluziona că opera de artă ar putea reprezenta și încercarea de a ne descoperi adevăratele origini și valori.
Arta oratorică la fel în antichitate era la mare cinste. Oratorul avea menirea de a vorbi despre te miri ce și să convingă auditoriul. Erau școli speciale și abia după o pregătire de lungă durată ajungeau să fie lăsați să practice retorica.
Platon considera că opera de artă nu e făcută din exactități pe care să le regăsești științific, ci din urma Ideii. Frumosul poate fi explicat, opera de artă sau creația în general nu. Fiecare operă de artă are o Idee, însă nu se știe dacă toate pot avea aceiași Idee.
Pentru Platon orice lucru este frumos dacă este folosit în scopul creării sale. Ne putem da seama de o trăsătură a operei de artă, adecvația. Mai apoi frumosul trebuie să inducă plăcere, așa că opera de artă trebuie să inducă privitorului o stare asemănătoare.
Tudor Vianu în Tezele unei filosofii a operei ne spune că orice osteneală poartă numele de operă. Opera de artă este o osteneală de a face ceva frumos. Totodată opera este produsul muncii, un rezultat al ei mai afirmă filosoful.
Opera aceasta ca produs are o realitate concretă și relativ durabilă după Vianu. Opera există în deplină legătură cu creatorul ei. Opera apare atunci când creatorul simte că a trecut o barieră și nu mai poate adăugă nimic. Opera, produsul finalul este atins conformând un material.
Materialul depinde de natura creatorului. Pictorul folosește culori, pânze; filosoful cugetări si exemplele pot continua. Operele omenești se înlănțuie cu natura, dar în același și opunându-se. Orice operă este supraadăugată naturii.
În actul de creație cunoașterea apare ca parte constitutivă. Creatorul își concentrează toate simțurile spre a realiza ceva extraordinar ca ajutor și pedagog spre ceva. În fața operei de artă cunoașterea este văzută ca o contemplare.
Concluzionând, opera este expresia artistului. Este o cale de cunoaștere. Este și o cale spre a ajunge la arhetip.

Bibliografie:
1.Eco, Umberto, Opera deschisă. Formă și indeterminare în poeticile contemporane, trad. Cornel Mihai Ionescu, Ed. Paralela 45, București, 2002
2.Vianu, Tudor, Tezele unei filosofii a operei, Ed. Univers, București, 1999
3.Enciclopedia Universală Britannica, Vol. I, Ed. Litera, București, 2010

Despre Suflet, Aristotel

În prologul Cărții întâi Aristotel ne argumentează faptul că dacă avem știința ca îndeletnicire frumoasă și respectată atunci ,, cercetarea despre suflet” să primeze . Cunoașterea despre suflet contribuie în mare măsură la aprofundarea adevărului, dar mai ales la cunoașterea naturii, sufletul fiind principiul viețuitoarelor.
Conturează mai apoi ideea că una dintre cele mai grele străduințe este aceia să ne formăm o încredințare despre el, prin cunoașterea firii și a naturii sale.
Se cere așadar o anumită metodă care însă întâmpină greutățile ei, după cum fiecare domeniu de cercetare își are principii deosebite.
Aristotel își propune să observe dacă sufletul este divizibil sau indivizibil, dacă orice suflet este de aceiași specie sau nu, fie om, fie animal, dacă sufletele sunt mai multe, sau numai părțile sale.
Dacă se procedează la cunoașterea sufletului prin analiza lucrărilor sale este necesar ca întâi să-i aflăm esența.
Esența unui lucru fiind principiul oricărei demonstrații. Încă niște factori ce necesită studiu pentru a ne desluși ce este sufletul sunt afecțiunile sufletului, care ele însele nu operează fără corp.
O afecțiune ce este prezentă în cel mai înalt grad în suflet este cugetarea, însă nici aceasta nu poate exista fără corp.
În următoarea parte a primei cărți, Aristotel ne prezintă doctrine ale înaintașilor săi, făcându-le și critici.
Aflăm astfel că Democrit afirma că sufletul este un fel de foc și căldură. Leucip la fel. Aceasta o afirmau cei doi având convingerea că ceva ce nu se mișcă, nu poate pune altceva în mișcare. Totodată ei mărturisesc că factorul determinant al viețuirii este respirația. Se afirmă că mișcarea atomilor produce viața. La fel spun și pitagoreicii. Ei precizează că fărâmele de praf din aer sunt suflet, iar că sufletul este factorul ce le pune în mișcare.
Platon în Timaios consideră la fel că sufletul constă din elemente. Intelectul ca parte a sufletului reprezintă ideea de Unul, viețuitorul purcezând din însăși Ideea Unului.
Anaxagoras afirmă că sufletul este deosebit de Intelect, însă le tratează ca pe o singură natură, Intelectul fiind deasupra.
Thales spunea că sufletul este o forță, cu exemplul că și magnetul ar avea suflet deoarece atrage fierul.
Heraclit afirma că principiul este suflet, deoarece este primul și din el pornesc toate celelalte.
Alcmaion susține nemurirea sufletului deoarece el le mișcă pe toate. Hippon consideră că sufletul ar fi apă, deoarece orice germinare are nevoie de apă. Critias susținea că sufletul este sânge.
Aristotel spre finalul acestei părți concluzionează prin faptul că toți definesc sufletul după trei caractere: mișcarea, simțirea, necorporabilitatea.
În continuarea tratatului filosoful analizează aceste caractere.
Imediat filosoful afirmă că sufletul este o specie de armonie.
În cartea a doua Aristotel, după analiza doctrinelor tradiționale asupra sufletului începe definirea sufletului din perspectiva sa.
Astfel, în general sufletul este o substanță, esență pentru corp.
,, Sufletul este deci cu necesitate o substanță în sensul de specie a unui corp natural care are viața ca potență” afirmă Aristotel.
Astfel în concepția aristotelică sufletul este cauză și princpiu al corpului viu. În altă idee, sufletul este cauza și principiul viețuitoarelor și a tot ce există ca potență. Devine așadar cauză și scop final. Toate corpurile naturale sunt organe ale sufletului, existând în vederea sufletului. Scopul existenței se distinge în scop ultim și scop pentr ceva.
Aristotel atrage atentia ca însuflețitul nu poate exista dacă e lipsit de hrană. Orice vietate se bucură când se hrănește deoarece știe că va trăi. Hrana contribuie la însuflețire.
Spunem așadar că sufletul este privit ca principiu vital, el asigurându-ne viața și reproducerea. Este de asemenea și principiu senzorial. Noi simțim ceva, datorită facultății sufletului de a simți. O altă facultate este aceia legată de principiu intelectual.
În continuarea cărții a doua, Aristotel vorbește despre cele cinci simțuri: despre văz, sunet și auz, miros, gust și pipăit și despre relațiile între organele senzoriale și modul lor de funcționare.
În cartea a treia filosoful ne vorbește că pe lângă cele simțuri mai sus enumerate mai există un al șaselea simț. Această parte a sufletului are rolul de a fi îndreptată spre o cunoaștere teoretică și practică. Se numește gândirea. Are ca lucrare cunoașterea indivizibilului. În acest loc poate sta adevărul și neadevărul, are loc sinteza cunoștiințelor.
Totodată se face dinstinctția dintre facultățile senzoriale și intelect. Intelectul este simplu, neafectat, deoarece fiind un lucru nematerial se identifică cu ceea ce este gâmdit. Intelectul este cel care unifică diferite diviziuni, divizibilul și indivizibilul, lungimea.
Imaginea reprezintă pentru suflet o senzație fiindcă sufletul nu gândește deloc în lipsa ei.
Sufletul, concluzionând filosoful, cuprinde în el toate realitățile ca obiecte de simțire sau obiecte inteligile.
Sufletul reprezintă instrumentul prin care se poate înțelege tot.





Aristotel
Despre Suflet
trad. N. I. Ștefănescu

Liniște

De fiecare dată când apari
Îmi luminezi existența.
Ești foc pentru sufletul meu,
Hrană pentru viața mea.

Te văd peste tot, în tot
Ești suprema mea dorință.
Ajung să te visez fără să adorm.
Ajung lângă tine fără a mă mișca.

O singură atingere și tresalt,
Un singur sărut.
Te port în inimă mereu.

Iubirea ta e mișcare a vieții
Hrană și foc ce pătrund în ființa-mi.
Îți regăsesc privirea și mă liniștesc.
Te iubesc.

Depărtare

Draga mea,

Mă îndrept spre tine
Ca într-o visare.
Te cuprind deja în minte
Te simt în îmbrățișare.

Te zăresc, deși sunt departe,
Zărirea e în îndepărtare.
Mă apropii și te ating
Te sărut, ești o floare.

Ochii tăi deslușesc umbra mea,
O umbră muritoare.
O transformăm în umbră nepieritoare
Prin apropierea de depărtare.

meditație

Omul e o chestie complicată. De ce chestie și nu ființă? Simplu. E cam greu să fii OM. Ne-am cam robotizat.
Îmi amintesc un episod al unui serial de desene animate când motanul inghite un dispozitiv și ajunge să fie sub controlul robotului său.
În prezent așa suntem și noi. Nu ne îngrijim de suflet, de intelect, ci atenția noastră este îndreptată spre noutățile tehnologice.
Un personaj afirma că noi existăm datorită științei. Personal cred și știu că nu are dreptate. Nu e o afirmație validă, însă sunt oamnei care au luat-o drept ,, modus vivendi”.
Important pentru noi e să ne învățăm a ne cunoaște, a ne spori cunoașterea, a ne îngriji de trup ca locaș al sufletului. Să ne concentrăm asupra vieții armonioase alături de semenii noștri.
Am simțit uneori bucuria împărtășirii aceleiași naturi.
Am simțit ,, furnicile” sau ,, furnicările” în stomac la privirea sau simpla amintire a imaginii persoanei iubite.
Simt când omul se bucură, se gândește, cade în deznădejde, se supără, atunci când dorește pur și simplu sa fie singur, deși ontologic omul nu poate fi singur. Atunci când dorește să urle din toți rărunchii săi. Să piară pentru o vreme și apoi să învie. Să fugă și să reapară. Să urce pe o înălțime și să se arunce, ca apoi să revină iarăși pe aceiași înălțime.

De fapt nu știu ce-i omul. Omul sunt eu, noi, voi, el, ea, ei, ele. Omul ești TU. Mă uit la tine și mă văd pe mine, dar nu chiar pe mine.

Nu știu ce-i omul.

Omul e dragoste, încredere, reciprocitate, dragoste, iubire, nevoie, ură, foame, falsitate și încă mult mai multe.

Omul e creat perfect, stricat de el însuși.

Eu acum nu știu la cine mă gândesc. La mine? La tine? La om?..

a venit vara....

dragii mei, acum doua zile impreuna cu un prieten drag, Pilug, am facut o tura in Calimani mai exact telul nostru a fost sa ajungem pe 12 Apostoli. am pornit din Poiana Negrii sau mai exact satul Simizi. dupa 9 km de drumam ajuns la Schitul 12 Apostoli. acolo am zabovit aproape 2 ore, deoarece se pornise o vreme urata, ploua tare. l'am cunoscut pe Chiril, un monah care ne'a ospatat manastireste cu o ciorba de cartofi dreasa cu suc de rosii...foarte bun... sirop de zmeura si afine. s'a oprit ploaia si am purces la drum. am trecut pe langa Lucaciu. era sa uit, pe drum ne'a taiat calea un lup:D si am si vazut cocosi de munte si multe urme de Mos Martin care insa nu nu s'a aratat:) am avut parte si de zapada pe traseu si pomeneam parazapezile care stateau acasa comode in dulap. am ajuns la stanci. dragii mei de vis , de vis... cat de frumoasa este natura... iti multumim Doamne pentru tot... ca orice montaniarzi:D ne'am dezbracat si am inceput sa ne uscam putin... era foarte placut... dupa ce am realizat plan pentru o alta tura pe un alt traseu, ne'am ridicat si am pornit printr'o padure deasa spre Paraul cu pesti... am ajuns exact la izvorul paraului si am mers pe firul apei pana in Gura Haiti, unde iar ca niste oameni ai muntelui ce se respecta am beut o bere rece acompaniata de o bucata de sunca cu ceapa si paine de casa facuta de Pcilug. a fost extraordinar...cand am ajuns in Dorna am mers la Bomba sa beu si la Nea Nelu ceva ca doar acolo e baza:)) va pup...pun foto....

Spune nu energiei nucleare

Spune nu energiei nucleare: "Spune nu constructiei de noi reactoare nucleare in Romania"

23.03

Cu fiecare călătorie ajung să te cunosc.
S'a întamplat acum exact acelaşi lucru.
Ne priveam ştiindu'ne parcă de mult timp.
Însă aşa cred eu că se întâmplă cu sufletele pereche.
Fiecare ezitare a faptului că mă puteai privi
Îmi întărea primul sentiment.
Am ajuns să te visez dinainte de a te ştii
Te visam mereu, asteptând sa vii.
Ţi'ai intors privirea si m'ai aprobat.
m'am cufundat in privirea ta.
Am alergat prin marea ochilor tăi.
Toata fiinţa mea simţea o cântare străină
A iubirii....

ganduri in preajma Pastelui

Am ajuns cu ajutorul lui Dumnezeu şi in ziua marelui praznic al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Se cunoaşte că acest praznic reprezintă esenţa credinţei creştine. De ce spun aceasta? E oarecum simplu, dar şi complex. Ni se atrage atentia asupra faptului ca omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Noi suntem îndemnati să ne indumnezeim prin Sfintele Taine. O problemă care mi'a atras atenţia este că mulţi oameni nu mai consideră aceasta adevărata cale de mântuire. Aceasta idee poate proven cel mai siguri din puternica propagandă a unor ,, iluminaţi” care prin cuvinte alese plăcute oamenilor, îndemnăţi de duhul rău, pătrund in raţiunea oamenilor, atacându’le apoi credinţa. Pe lângă metoda aceasta, oamenii contemporani sunt alimentaţi cu un stres cotidian de neînchipuit, care după spusele unor psihologi, ne afecteaza judecata.
Am ocazia sa discut foarte des cu un tineret dezinteresat de sine, care pur si simplu nu mai acceptă învăţătura bună, ci iau seama la tot soiul de vedete lipsite de moralitate. Se pierde caracterul nostrum primordial, pur, cel adevărat ontologic. Pentru ce si de ce existăm?
Vechii şi adevăraţii filosofi ne recomandă cultivarea virtuţilor spre a ajunge la întelepciune. Creştinismul dreptmăritor ne îndeamna la fel a practica virtuţile spre a ajunge la ,, Înţelepciunea lui Dumnezeu'' care este Cuvântul Lui în persoana lui Iisus Hristos. Am ajuns să recurgem la metode disperate de a ne înţelege, sincretisme, sisteme atee, areligiozitate, indiferentism religios. Dacă intrebăm un om înţelept ce crede despre aceasta, sunt sigur că nu ar recunoaşte faptul că am fi o societate evoluată. Pierzându'ne ,, imago Dei'' pot spune că ne ascundem realitatea umanităţii noastre ,, coroana creaţiei''. Trebuie să ne îndumnezeim prin har. Numai aşa putem ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu.
Hristos vorbea lumii simplu prin parabole ce desluşeau poporului adevărata însemnătate a Împărăţiei lui Dumnezeu. Michel Henry, filosof din secolul trecut, in lucrarea sa Cuvintele lui Hristos ne atrage atenţia asupra importanţei care ar trebui acordată mesajului Evangheliei. Ne spune că nici după Hristos, propovăduitorii creştini nu au avut şcoli de pregătire teologică. Însă Sfântul Duh îi învăţa ce să zică. Ajunseseră prin credinţa lor puternică, organe ale Duhului Sfânt. Simpla lor prezenţă în preajma lui Hristos şi au fost pătrunşi de credinţa neclintită şi de întelepciune.
Răspândindu'se vestea Învierii lui Hristos şi mulţime de creştini, Sfinţii Apostoli au lăsat în scris cuvintele Sale, cuprinse in Sfintele Evanghelii. Astfel întreaga lume are acces la vestea cea bună a Învierii lui Hristos.
Aşadar după perioada de Post care ne ajută a'L deplin primi pe Hristos prin împărtăşirea din Sfintele Taine, ne bucurăm împreună cu toată creaţia de Înviere.
Învierea o privim atât spiritual cât şi material. Mai exact toţi suntem conştienţi de faptul că la Judecata vom învia şi apoi în urma răspunsului dat şi a faptelor noastre săvârşite vom primi răsplata. Pe alt plan însemnătatea sărbătorii este şi aceia că noi putem birui păcatul. Putem trece de la moarte la viaţă. Mai putem observa importanţa trupului pentru mântuire. Îl putem transfigura in trup desăvârşit prin practicarea virtuţilor si a ascezei. Trupul îl despărţim de toate plăcerile pământeşti şi îl folosim în scopul creat, acela de a ne asigura existenţa în lumea materială spre a ne mântui. Nu trebuie să ajungem să desconsiderăm trupul dupa modelul filosofic platoni, în viziunea cărora el ar fi doar închisoare a sufletului. Sufletul este partea veşnică din noi, dar să luăm seama că după cum ne’am comportat cu trupul se reflectă şi asupra sufletului. Nu ne mâtuim doar prin suflet. Exerciţiul desăvârşirii se realizează în completă dihotomie trup-suflet.
Dacă nu avem cu adevărat credinţa in realitatea faptului învierii din morţi a lui Iisus Hristos ne este zadarnică credinţa. Omul este chemat să se ridice la un nivel spiritual foarte înalt prin imitatio Hristi, adică prin imitarea arhetipului omului, adica Iisus Hristos. Din activitatea Mântuitorului se pot desprinde calităţile esenţiale ale omului. Noi suntem chemaţi spre a preamări pe Dumnezeu, apurta grijă de creaţie, de a avea grijă de semeni, a ne iubi între noi.
Praznicul Învierii a fost rânduit în perioada de primăvară atunci când natura se trezeşte la viaţă, începe un nou ciclu, iar aceasta după ce cum se spune într’o cântare din Vinerea Mare că
,, natura plânge, văzând pe Domnul pe Cruce”.
De fiecare dată şi cu orice prilej s’au dat recomandări despre cum ar trebui serbat Paştele. Voi aduce în revistă doar câteva norme. O primă normă ar fi postul după putinţa fiecăruia. Sărbătoarea aceasta este după o perioadă de post. Mărturisirea păcatelor şi Împărtăşirea sunt de asemenea esenţiale pentru a primi cum se cuvine praznicul. Faptele milei trupeşti si a milei sufleteşti sunt imperios necesare de a însoţi pregătirea noastră.
Primirea luminii ca adeverire a Învierii reprezintă mărturia credinţei noastre. Particparea la slujba în care se vesteşte întregii lumi Învierea este desigur recomandată. După Sfânta Liturghie primim binecuvântarea de a merge la casele noastre si a ne ospăta împreună cu toată familia şi având grijă şi de cei săraci spre a împărtăşi bucuria cu toţii.
Pe această cale adresez tuturor credincioşilor: Hristos a Înviat şi să ne rugăm ca Dumnezeu să ne călăuzească paşii spre ascultarea credinţei şi spre cunoaşterea adevărată!

apples to goat

va anunt ca incepand cu acest weekend adica de pe 22 pana pe 24 vor incepe Serbarile Zapezii la Vatra Dornei. vine si Shel Mic. nu va promit distractie ca oricum or venii niste pokemoni si vor canta, insa va fi zapada...si hakik si doors...

AUUU

strigat de lupta folosit si de spartani si de cerbalaii din Vatra la boncanit sau la o pornire de friraid :)) =))
AAUUUU

apples to goat

incepe seria de coborari fririd in Vatra. asta pana se topeste zapada sau se intorc unele persoane in oras si provoaca topirea ei. a inceput etalarea echipamentului care mai de care original sau de contrabanda, schiuri ce ai fost purtate de personalitati la campionate mondiale:)) sau uatever. asa ca pe langa un Meri la Tzap si Dii la loc ne aruncam la vale, condusi de privirile marilor experti:)). so, come la Vatra cat mai este zapada. apropo Petrucu a zis ca se mere bine si pe la Telescaun. s'a urcat si pe Ousoru, sa nu mai vorbesc de free rideul din Calimani, de obicei e de Paste, insa se merge si mai repede sau mai tarziu. inca ceva, se merge si in Austria la ski. Obar tzucumbar. hai ca v'am pupat!