Despre Minte (nefinalizat)

Termenul grecesc νους desemnează mintea sau o parte a trihotomiei sufletului omului. Concepția filosofică veche, cum se vede la Aristotel în lucrarea Despre Suflet desemnează partea superioară a sufletului, intelectul prin care se face dinstincția dintre adevăr și neadevăr.

Continuatori ai unei concepții platonice și aristotelice sau mai bine spus ai întregii filosofii antice grecești, bizantinii în lumina creștinismului au preluat această trihotomie. Dar în ce sens. Apostolul Pavel în Epistola a II-a către Tesaloniceni după o serie de îndemnuri le face urarea ca ,, Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească în chip desăvârșit; și întreg vostru duh și suflet și trup să se păzească”( II Tes. 5, 23). De aici vedem că duhul și sufletul nu sunt două entități deosebite. Prin suflet în general se înțelege sediul afectelor, principiul vital, iar duhul, pneuma, partea superioară.

Termenul minte la într-o anumită măsură era sinonim cu rațiune sau dacă nu era doar o putere a minții. Acest nous desemnează facultatea de a gândi. În altă idee ar desemna inteligența practică. Însă intelectul vine din faptul că trupul și sufletul simt și transmit anumite semnale părții superioare a sufletului, al șaselea simț cum este numită în lucrarea lui Aristotel. Platon spunea că sufletul ne duce spre ideea de Unul, fiind principiul. Și atunci insemna oare că nous-ul ar desemna Ideea.

Nous-ul indentificat cu termenul latin ratione a captat și atenția scriitorilor bizantini. Se întrebau unii dintre ei ce parte sau ce rol joacă în mântuire. Aveau această întrebare ei fiind cu excelnță sub influența Sfintei Scripturi. Doreau să înțeleagă cum a ajuns acest termen în uzul lor. Știau din Geneză că Dumnezeu a creat omul din pământ și i-a dat viață prin suflare de viață, că toată creția a fost creată prin Cuvânt (Logos) din dragoste. Grigorie Palama în secolul XIV în urma controversei avute cu Varlaam de Calabria privind isihasmul atrăgea atenția că una e forma minții și altceva repezintă lucrarea ei.

Ne gândim la ce dorea să spună Grigorie Palama. Prin exercițiul ascetic se poate cunoaște Ființa și a vedea lumina taborică, arătată celor trei apostoli după relatarea taborică, atunci când Hristos și-a arătat slava Sa. Exercițiul isihast presupunea eliberarea de tot ce ne inconjoară, o anumită tehnică de rugăciune si nedezlipirea de rugăciunea neîncetată. Era vorba de ceva mai presus de minte. De altfel în Sfânta Scriptură se precizează că dumnezeirea este mai presus de minte, nu poate fi cuprinsă cu mintea. Astfel de precizări sunt și în Tradiție. Atunci Dumnezeu când ne-a dăruit mintea. Dacă este partea rațională, Adam a avut-o când a numit animalele după mărturia Genezei.

Totodată mintea e strâns legată de inimă. Iubirea de Dumnezeu se manifestă prima dată din inimă, apoi din ființa noastră și apoi din cugetul nostru. În teologia isihastă inima este prezentă ca sediu a ființei noastre. Ajungerea la starea taborică se datorează și prin practicarea rugăciunii inimii. Această iubire de liniște ce este isihasmul se realizeză prima dată prin ruperea de cugetare la cele pământești si doar prin contemplarea la cele înalte. Cunoașterea lui Dumnezeu se realizează prin observarea ordinii și armoniei creației după cum se relatează la Romani 1, 20: ,, cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înțelegându-se din făpturi, adică veșnica Lui putere și dumnezeire”. Astfel mintea este prezentă în teologia răsăriteană mai ales prin rolul ei de a ne ghida corect. Nu este folosită excesiv pentru a conceptualiza totul, rămânând doar cu o scolastică stufoasă fără a avea simțirea și mișcarea generată prin trăirea și experiența rugăciunii.

În filosofia greacă mintea sau intelectul a fost termen cheie în scrierile lui Aristotel, Platon, Plotin. La acești filosofi pe lângă înțelesul dat se avea în vedere faptul că are și un înțeles metafizic și de origine divină.

Mintea este nematerială, se identifică cu ceea ce este gândit. Unifică toate celelalte diviziuni. Se ajută de facultatea senzorială pentru cunoaștere prin intermediul imaginii sau a celorlalte facultăți sufletești. Mintea este instrumentul prin care se poate înțelege tot.

În Phaidon, Platon ne spune că nous-ul a organizat Universul. Se observă că îi revine un rol important, pe lângă sorgintea lui divină, superioară omului. Aristotel vede iarăși în nous capacitatea de a face totul. Imaginea ajută extraordinar de mult mintea în această capacitate.

Plotin vede în nous ,, prima realitate” , principiu suprem a tot. Acest nous contemplă neîncetat ideea de Unul. Ființele umane nu trebuie să trăiască doar la nivelul de viață ci trebuie să se ridice la nivelul superior destinat din început.

Apariția creștinismului și mai ales sistematizarea lui schimbă puțin lucrurile privind acest termen. Am spus și mai sus câteva aspecte.

Scriitorii bizantini sau cei creștini cu exemplul lui Diadoh al Foticeii spun că locul unde se ascunde harul lui Dumnezeu este numit ori minte, ori inimă. Se observă încă o dată importanța minții. Mintea ne leagă de Dumnezeu prin cunoștiință și experință, prin meditarea și prezență Harului. Ne mai îndeamnă să ne curățim mintea de înșelăciuni spre a nu fi întinați, să nu ne dedăm grijilor lumești. O idee des întâlnită la părinții ascetici este aceia de ,, fugă de lume”. Retragerea aceasta din lume avea rolul dezlipirii minții de pământesc și transpunerea ei spre corecta menire a aceleia pentru meditație sau contemplarea dumnezeirii.

Sufletul curat ajută mintea să fie locul cel mai curat de judecată, prin iubirea lui Dumnezeu și a dreptății. Cuprins de duhul Scripturii acest scriitor iarăși ne dă sfatul că doar Duhul poate lumina mintea. O idee extrem de interesantă a lui Diadoh al Foticeii este ,, simțirea minții constă în gustarea precisă a realităților distincte din lumea nevăzută” 1. În altă parte ne spune că doar ,, Duhul Sfânt poate să curățească mintea”2. Vorbim așadar de nevoia unei minți curate.

Ioan Damaschinul în Dogmatica și Logica ne spune că partea rațională conduce partea irațională prin însăși firea sa. 3 ,, Puterea rațională are două părți: una care nu ascultă de rațiune, adică nu se supune rațiunii, alta care ascultă și se supune rațiunii”4.

Puterii de cugetare după Ioan Damaschinul îi aparțin mai multe concepte: ,, judecățile, asentimentele, impulsurile spre acțiune, aversiunile și evitările acțiunii. În chip special îi aparțin înțelegerea celor spirituale, virtuțile, științele, principiile artelor, puterea de deliberare și puterea de alegere”5 .

Maxim Mărturisitorul spune: ,, mintea, străbătând dincolo de ființa lucrurilor, devine neînțelegătoare, intrând în contact cu Dumnezeu, care e mai presus de toată ființa, cunoștiința și înțelegerea”6. Astfel în antropologia maximiană mintea are puteri metafizice. Ne ridică spiritual, însă doar în unirea cu Dumnezeu. De fapt toți scriitorii bisericești spun aceasta nedespărțind-o de unirea cu harul divin sau energiile necreate cum e in cazul isihasmului.

Iară în alt loc afirmă : ,, simțirea trimite minții imaginea celor văzute, spre înțelegerea rațiunilor din lucruri, ca un organ ce servește minții să treacă spre cele inteligibile”7.

Origen ne vorbește despre ,, mintea lui Hristos”. Redau citatul urmând un punct de vedere: ,, Întrucât mulți din cei ce se declară mărturisitori ai lui Hristos nu sunt de aceiași părere nu numai în probleme mici și foarte mărunte, ci chiar și în acele mari și de primă importanță, cum sunt cele privitoare la Dumnezeu în general, ori la Însuși Domnul nostri Iisus Hristos și la Duhul Sfânt și nu numai la acestea, ci și la cele despre restul creaturilor, adică la domniile și la sfintele puteri cerești , de aceea pare de cea mai mare importanță să tragem mai întâi o linie sigură și să explicăm limpede regula de credință înainte de a vorbi despre alte lucruri. Într-adevăr, atunci când mulți greci și barbari făgăduiau adevărul, noi am renunțat să-l căutăm la cei care-l prezentau în păreri greșite, ajungând să credem că Hristos este Fiul lui Dumnezeu și convingându-ne că de la El trebuie să învățăm adevărul, tot astfel și acum, întrucât mulți din cei ce cred că au în ei mintea lui Hristos, atunci când unii dintre ei văd lucrurile altfel decât le vedeau antecesorii lor din pricina tuturor acestor motive trebuie să păstrăm predania bisericească...”8.

Ce pot însemna aceste cuvinte? Parcurgând scrierile lui Origen putem observa că transpune pe alocuri niște idei nu tocmai conforme cu învățătura statornicită la sinoadele ecumenice. Din acest motiv el a fost condamnat la sinodul al V-lea ecumenic. Cunoscut hermeneut pe cale alegorică Origen aduce în discuție idei foarte periculoase ortodoxiei credințe. El la un moment dat spune că noi nu trebuie să ne închinăm lui Hristos, ci prin Hristos. Se referă la logos, cuvânt. Sfântul Pavel spune în a doua epistolă către Corinteni că Hristos este ,, înțepciunea lui Dumnezeu”. Mintea lui Hristos înseamnă așadar poate însăși adevărata cunoștiință a dumnezeirii, a absolutului, adevărului.

Observând aceste mărturii a evoluției nous-ului, ne punem în postura de a ne reconsidera poziția. Toate ideile în care apare ideea de nous, minte, intelect, încearcă să ne pună pe o cale rațională de cunoaștere. Însă nu totală. Nu ne dezlipește niciodată de natura lui divină. Este privit ori ca dar al zeilor, lucrare superioară a sufletului, insuși Logosul divin.

Revenind la Origen, el atrage atenția că cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu prin predania Bisericii, ajung să-l cunoască având ,, mintea lui Hristos”. Poate însemna starea primordială de curăție a omului, când avea după cum spune Geneza cunoștiința adevărată fără a se întina din pomul cunoștiinței binelui și răului. Se referă la revația primordială rămasă ontologic în om.

Ideile nu sunt îndepărtate la greci și bizantini, cei din urmă fiind continuatorii unei culturi puse bine la puct. Se păstrează acel caracter sacru al nous-ului. Este acceptată unanim că ne poate asigura desăvârșirea depinzând concret de cultivarea intelectuală, legătura cu Dumnezeu și grija față de corp.


Bibliografie:

1.Aristotel, Despre Suflet, trad. de N.I. Ștefănescu, Ed. Științifică, București, 1969

2.Origen, Scrieri Alese, în PSB 8, trad. Pr. Prof. Bodogae, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucrești, 1982

3.Sfântul Ioan Damaschinul, Dogmatica, Ed. I.B.M.B.O.R., București, 2001

4.Sfântul Maxim Mărturisitorul, trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae în Filocalia Vol. III, Ed. Humanitas, 2005

Note:
1.  Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic în 100 de capete, Filocalia, vol. I, trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Harisma, 1993, pag. 425
2. Ibidem, pag. 424
3. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. I.B.M.B.O.R., București, 2001, pag. 85

4. Ibidem, pag. 85
5. Ibidem, pag. 91
6. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia vol. III, trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Humanitas, București, 2005, pag. 38
7. Ibidem, pag. 38
8. Origen, Scrieri Alese, trad. Pr. Prof. Teodor Bodogae, Ed. I.B.M.B.O.R., București, 1982, pag. 37