meditație

Omul e o chestie complicată. De ce chestie și nu ființă? Simplu. E cam greu să fii OM. Ne-am cam robotizat.
Îmi amintesc un episod al unui serial de desene animate când motanul inghite un dispozitiv și ajunge să fie sub controlul robotului său.
În prezent așa suntem și noi. Nu ne îngrijim de suflet, de intelect, ci atenția noastră este îndreptată spre noutățile tehnologice.
Un personaj afirma că noi existăm datorită științei. Personal cred și știu că nu are dreptate. Nu e o afirmație validă, însă sunt oamnei care au luat-o drept ,, modus vivendi”.
Important pentru noi e să ne învățăm a ne cunoaște, a ne spori cunoașterea, a ne îngriji de trup ca locaș al sufletului. Să ne concentrăm asupra vieții armonioase alături de semenii noștri.
Am simțit uneori bucuria împărtășirii aceleiași naturi.
Am simțit ,, furnicile” sau ,, furnicările” în stomac la privirea sau simpla amintire a imaginii persoanei iubite.
Simt când omul se bucură, se gândește, cade în deznădejde, se supără, atunci când dorește pur și simplu sa fie singur, deși ontologic omul nu poate fi singur. Atunci când dorește să urle din toți rărunchii săi. Să piară pentru o vreme și apoi să învie. Să fugă și să reapară. Să urce pe o înălțime și să se arunce, ca apoi să revină iarăși pe aceiași înălțime.

De fapt nu știu ce-i omul. Omul sunt eu, noi, voi, el, ea, ei, ele. Omul ești TU. Mă uit la tine și mă văd pe mine, dar nu chiar pe mine.

Nu știu ce-i omul.

Omul e dragoste, încredere, reciprocitate, dragoste, iubire, nevoie, ură, foame, falsitate și încă mult mai multe.

Omul e creat perfect, stricat de el însuși.

Eu acum nu știu la cine mă gândesc. La mine? La tine? La om?..