lait

în zare este o lumină
ce mă cheamă spre ea.
să mă îndrept spre ea?
mă întreb și nu aflu imediat de ce,
aș face o escapadă să înțeleg ce e cu ea.
așa de vreo două zile ma zbat,
mă frământ să merg spre ea.
nu înțeleg ce ar putea însemna pentru ea, pentru mine
să ajung spre lumina ce mă cheamă.
parcă clipește când o zăresc,
e inteligentă sau doar amăgitoare.
doresc să mă apropii și mă reține ceva
de parcă nu și-ar dori să o văd
să o cunosc, să o admir.
e clar.
nu e pentru mine lumina.

gânduri de mai

sunt din nou îndrăgostit și plutesc
privind spre cer
spre infinit.
mă gândesc, fără să clipesc,
hotarăsc fără să întreb,
merg fără să văd cum pășesc.
risc să mă înec în căldura ta,
nu ezit, îmi place,
fără ea nu ai exista.
spre un vârf de munte privesc
și-mi doresc să te am
pe o culme să privim de sus
pe cei care încă nu au ce avem noi.
suntem noi, ne-am înțeles să fim doi,
să rătăcim prin viață împreună cu toți asemenea nouă.