Despărțiți de geam

Unul lângă altul ne aflăm
Despărțiți de o bucată de sticlă,
Ce ne invită prin puritate
Să ne zicem ceva, să ne salutăm.

Un mic surâs văzut,
Îmi readuce din trecut,
Un gând, sentiment adevărat,
Pe care am crezut că l'am uitat.

Mă ascund și mă descopăr.
E interesant, încep să mă remarc...
E ciudat...Te uiți la mine prin geam,
Dorești să mă ai, să te am...

Nu mai pot

nu mai am răbdare să te cânt,
nu mai am răbdare sa te port prin vânt.
nu mai am cum să te ador,
te îngrop, apoi aștept ca eu să mor.

nu mai pot să te privesc,
te port într'un imens univers copilăresc.
nu mai reușesc să te aud,
fug și ajung să mă prind singur în jug.

nu mai privesc spre cer,
nu te mai zăresc.
ai pierit de tot sau ai căzut,
îndeplinind o dorință?

seria de luni dimineața

am început o nouă săptămână. o zi minunată mi s-a arătat încă de dimineață. mă golesc încet de răbdare. ajung să nu mai scriu nimic. nu înțeleg de ce. când te aveam pe tine, deși nu te-am pierdut, eram altfel. îmi apărea imaginea ta și era de ajuns. acum, mă simt neîmplinit și gol, inuman și părăsit...
tot un fel de poezie a ieșit...

Sfinții Români

de abia anul acesta am reușit să fac rost de textul slujbei Sfinților Români. trebuie să mărturisesc că sunt niște compoziții frumoase și duhovnicești. texte pline de invățături drepte. pomenirea sfinților de pe teritoriul nostru. de la Sfântul Apostol Andrei până în prezent cunoaștem numele a unui număr mare de sfinți. sunt și sfinți cărora nu le cunoaștem numele. să ne gândim numai la tragedia comunistă, care a ucis un număr necunoscut de oameni, români, care au avut curajul să mărturisească credința adevărată. cred că este o datorie să le urmăm exemplul mărturisirii pentru bunăstarea acestui neam și mai ales pentru mântuirea lui. mai avem datoria să ne rugăm pentru dușmanii acestui neam. avem destui și mulți. să nu îngăduie Dumnezeu să se atingă de noi. Și încă ceva foarte interesant, anul acesta a picat în aceiași zi cu Ziua Drapelului.
Pe Sfinții Români purururea să-i avem rugători înaintea lui Dumnezeu!

eheee

chiar sunt un copil pentru totdeauna. sper să nu-mi dispară zâmbetul ever and never:)

Paștele- Sărbătoarea Unității Credincioșilor

Nu voi încerca să realizez un istoric al acestei mari sărbători, lăsând domniilor voastre a citi articolele colegilor ce tratează acest subiect. Voi încerca să argumentez faptul că acest praznic, cel mai important al creștinătății este de o importanță nemărginită pentru noi.
Este sărbătoarea ce ne adună în sânul familiei. Pentru unii Crăciunul este o sărbătoarea familiei în special din prisma faptului că se oferă și se primesc cadouri; este inclusă în cadrul sărbătorilor legale și în vacanța de iarnă, care la rându'i este importantă din cauza prezenței noului an civil.

Dacă urmărim cu atenție versurile cântărilor din cadrul slujbei Învierii, putem observa cu ușurință că se folosește pluralul. Dacă în alte perioade liturgice ale anului bisericesc, în cadrul serviciilor divine, imnografia este axată pe singular, în special în perioada Triodului, acum se remarcă sobornicitatea, universalitatea.

Primul vers al întâiului irmos din Canonul Învierii ne spune: ,, Ziua Învierii, să ne luminăm popoare!”. Exemplul de universalitate este apoi urmat și la celelalte cântări.

Se poate observa cu ușurință că Învierea, vestea Învierii cuprinde toată lumea. Avem un exemplu biblic și anume momentul când Mântuitorul trimite pe ucenicii Săi prin provinciile iudaice să vindece și să scoată pe demoni și că la un timp s'au întors. În schimb după Înviere, apostolii s'au răspândit în toate colțurile lumii cunoscute atunci spre a cuprinde ?i a bucura toată lumea cu veste cea bună și minunată a Învierii.

Este cuprinsă de unitate liturgică. Parcă mai mult ca niciodată, credincioșii sunt cuprinși de o bucurie euharistică și de fiecare dată când slujitorul altarului în cadrul unei cădiri rostește salutul pascal se răspunde cu voce puternică, ca de vuiet: ,, Adevărat a Înviat”, cuprinzând toată adunarea de bucurie și cu ea întregul Cosmos.

Totodată, dăruirea luminii din lumânare în lumânare, pornind de la preot, însemnează unirea mărturisirii dimpreună a Învierii, un crez al credinței în Lumina lui Dumnezeu.

Toate aceste coordonate ne unesc inimile în aceiași credință. Împărtășirea din același Potir arată din nou unitatea. Este un singur Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul și Lumina. La fel de emoționant este faptul că toată lumea cunoaște imnul sau troparul Învierii: ,, Hristos a Înviat”.

Nu greșesc dacă va relatez o întâmplare. Acum ceva timp un grup de turiști se întâmpla a fi la o cabană în vârf de munte chiar de Paște. Neavând nicio biserică în apropiere să poată a merge la slujbă, au făcut un foc în afara cabanei. S'au adunat în jurul focului și au cântat

,, Hristos a Înviat” spre a mări Învierea. Ne amintim că și în Acatistul Martirilor din închisorile comuniste într'o strofă ni se prezintă un episod asemănător când deținuții cu lumina din lămpașe au îngenuncheat și au cântat troparul.


O altă dovadă că este o sărbătoare a unității este și că se săvârșește Sfânta Liturghie, jertfă nesângeroasă întru cinstirea Învierii pentru toți oamenii.

O altă mărturie ne este oferită chiar de Mântuitorul care poruncește Apostolilor să vestească la toate neamurile.

Sărbătoare a unității este și pentru că se arată cum omul se mântuiește prin conlucrarea în sfințenie a trupului cu sufletul. Hristos prin Înviere Sa, precedată de Jertfa pentru păcatele noastre a adus trupul în stare îndumnezeită, nesupus materiei, ci nematerialnic, apt de a trece prin materie. Arată că fizicul sau materialul întru sfințenie spre desăvârșire ne conduce spre metafizic, unde putem reîntâlni starea primă a omului.

Nu doresc a lăsa loc interpretării cum ar fi că se consideră trupul a fi o închisoare a sufletului, ci doar să evidențiez importanța sa în mântuire, în unitate cu sufletul ce vine cu afectele sale.

Din punct de vedere moral insist asupra faptului că personal nu consider a fi o greșeală de a împărtășii vestea Învierii și celorlalți oameni din diferite culturi sau culte. Vestea trebuie dată cu duhul blândeții, arătând că noi creștinii ortodocși știm să ne bucurăm împreună, după ce iertăm, ne rugăm împreună.

Să'i ajutăm să iasă din întunericul necunoștiinței și să'L vadă pe Hristos, strălucind.

Personal nu văd un impediment să ridicăm o rugăciune și pentru frații noștri aflați în

primejdii din toate colțurile lumii. Să le trimitem lumină prin puterea rugăciunii noastre. Să'l rugăm pe Dumnezeu să nu mai fie pedepsiți cu război și calamități, dezastre nucleare sau de altă natură. Să ajungă să se bucure și ei împreună cu noi la ospățul Stăpânului, căci după Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur știm că sunt primiți si cei din ultimul ceas ajunși la fel ca cei din primul; bunătățile sunt pentru toți îndeajuns ca un pahar preaplin ce dă afară. Atât de Bun este Stăpânul.

Așadar, la acest praznic sunt chemați toți oamenii și toată făptura la prăznuirea euharistică.

Câtă plăcere și bucurie ar fi ca precum se fac sărbatori internaționale consacrate de diverse organizații mondiale, pentru o clipă întreaga umanitate să închine imn de mărire și biruință lui Dumnezeu: ,, Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând; și celor din morminte viață dăruindu'le”.
 
 

2011- Buletinul Parohial, Catedrala Sfânta Treime, Vatra Dornei

Testimonial

Îți scriu aceste rânduri ce vor reprezenta mărturie, un răvaș al sentimentelor. Poate suna ca un testament, ceea ce și este. Un testimonial în care'ți mărturisesc sentimentele mele necurmate și lipsite de îndoială. O iubire continuă, plăcută și acidă, dorită și nedorită.

Vreau să vezi de fiecare dată la lecturarea acestor rânduri un mișel care nu a avut curajul să înfrunte un dușman al curatului sentiment. O persoană care nu este pe măsură să'ți ofere decât viața lui și aceea, numai una.
Să vezi ce sărac este...
O dovadă de sărăcie este și faptul că din cauza emoțiilor nici nu este în stare să umple o pagină.
Scumpei mele...

Aș fi vrut să se numească Nostalgie de dimineață

Fiecare clipă este prețioasă
Alături de cineva drag.
Te hrănește neîncetat cu viață
Și nu te lasă să te simți înlăturat.

Îți aduci aminte de moarte,
Blestemi un pământ avar,
Verși o lacrimă din dragoste,
Te întorci cu spatele și plângi cu amar.

Mergi pe o urmă închipuită,
Presărată și marcată cu idoli,
Ne închinăm neîmplinirii,
O mărturisim ca dumnezeu.

Nu ne întoarcem să privim...
Urmele pașilor se acoperă,
Sub stânci și pietre necuvântătoare.
Mărturisim tot ce-i frumos cu inima.

Secret neascuns

Încerc să țin un secret, un amănunt,
Legat de un suspin,
Venit subit, neașteptat, dar lin.
Ajuns la ureche și făcut
Să fie ascultat.
Pentru unii de neimaginat.
Un secret cunoscut de toți,
Existent și efemer.
Așezat pe soclul principal
Al inimii.
Venit pe nori de glorie
Și ajuns în abis.
Îngropat și acoperit cu pietre.
Lăsat să piară în neant.
Nu mai poate fi strecurat și șoptit
La orice ureche,
Fiindcă riscă să fie legat cu blestem.

Aseară

Cu ce fel de cuvinte potrivite
Pot ajunge a descrie o tragedie.
O poveste inecată, abandonată,
Uitată, pe o stradă, aseară.

Două umbre înșelate,
Măcinate de un gând, uitate,
Lăsate să moară
Pe o stradă, aseară.

Încercam să revenim, să fim doi,
Insă din cer curgeau ploi.
Ne-am inecat într-un șiroi,
Ne-am cufundat în mizerie și noroi.

Nu era un final așteptat de noi.
De ce-am ajuns în noroi?
Trebuia să fim aseară doi,
Nu eu și o umbră, ci noi.

Eseu despre Prietenie

Sentiment nobil sau ceva asemănător cu aerul necesar vieţii este prietenia? Se caută răspunsul de mult timp. O definiţie încă nu s’a găsit, însă încercări au fost. Ajungem în dificultatea să nu putem definii ceva ce este tot timpul în jurul nostru, ştiind că există. E adevărat nu o vedem, însă o simţim. Şi încă cum.

Oare din cauza faptului că nu reuşim să înţelegem prietenia ne comportăm preferenţial cu unii semeni sau lucruri. Este o definiţie atribuită lui Aristotel că prietenii sunt două trupuri şi un singur suflet. Dacă stăm puţin şi medităm îi dăm dreptate. De regulă cei ce impart aceleaşi idealuri, plăceri, preocupări se consider prieteni. Însă prieteni sunt cei ce se iubesc. Putem împărţi aceleaşi preocupări Şi alte activităţi, dar dacă nu există iubirea nu se poate numi prietenie.

Tot din lecturile mele desprind faptul că prietenia este privită cu totul altfel în diferite perioade ale omenirii. Astfel conceptual de prietenie nu este acelaşi cu al unuia din prezent cu al unuia din trecut sau din altă perioadă istorică.

În trecut prietenia era nobilă, astăzi din păcate se observă un declin mai ales din cauza agitaţiei create pentru nimic. Omul este prins de tot felul de avatare ale prieteniei prin reţele de socializare care desprind persoanele unele de altele chiar dacă crează sentimentul de apropiere. Este un sentiment fals ce loveşte direct în frumseţea sentimentului şi a trăirii prieteniei. Nu se poate vorbi de o prietenie atunci când nu este prezentă apropierea şi cea mai importantă iubirea.

Şi Platon a pus accentul pe iubire in Lysis. Astfel putem observa că din început li se spune băieţilor că prietenia nu poate exista fără iubire. Acest sentiment supreme, iubirea leagă persoanele în ceia ce se numeşte prietenie. Existând iubire prietenia este necondiţioanată de nimic altceva. Nu mai contează clasa socială, educaţie, perfecţiune sau imperfecţiune fizică.

Din textul Lysis mai putem deduce că prietenul este acel sprijin care este alături de noi în momentul în care suntem pe cale a face ceva cugetat sau necugetat. Este comparat cu părintele care îşi protejează copilul. Aşa şi prietenii se protejează unii pe alţii.

Iarăşi un lucru important descris în text este şi faptul că banii nu pot cumpăra prietenia unei persoane. Prietenia trebuie dezinteresată de chestiuni financiare. Avuţia nu este mai important de admiraţia pentru chestiunile înalte sau pentru iubirea faţă de un prieten. Întotdeauna faţă de prieten manifestăm grijă. Ne îngrijim de bunăstare sa pe toate planurile. Aici putem extinde şi faptul că dând el bine în faţa lumii dăm şi noi, însă nu ştiu dacă mai putem vorbi de prietenie. Putem intui faptul că apare o gamă de câştiguri pe seama prieteniei noastre cu orişicare. Ajungem aşadar să dăm prieteniei valenţe de neconceput vorbind la nivelul ideal. Bogăţia nu trebuie sa ajungă a cumpăra prietenii, însă se procedează astfel foarte mult atât în prezent cât şi’n trecut şi aşa va fi şi în viitor. Un lucru se poate observa. O prietenie clădită pe interese nu dăinuie, se clatină din început, însă reuşim să o menţinem artifical pentru a ne satisface interesul. Este exact ca sămănţa din pilda evanghelică căzută pe piatră şi care nu prinde rădăcini şi se usucă. Prietenia dintre semeni sau putem vorbi si de o prietenie între animale şi oameni, trebuie să se bazeze pe rădăcini solide pentru a nu fi doborâtă.

Prietenia dintre animale şi oameni reprezintă o dovadă extraordinară de fidelitate. Luăm de exemplu un animal de casă care’şi ştie stăpânul şi’l ocroteşte. În schimb primeşte admiraţie, adăpost şi hrană.

Revenind la ideea că iubirea este esenţa prieteniei încă o dată afirm că una fără cealaltă nu se poate. De aici reiese faptul că suntem datori a răspunde cu dragoste tuturor sau doar atunci când simţim că ni se raspunde cu dragoste? O intrebare interesantă. În text ni se precizează că prietenia înseamna câteodată şi purtarea dragostei faţă de duşman, nu numai faţă de prieten. Socrate mai precizează că ,, cel ce iubeşte trebuie să fie prietenul celui iubit”.

Spuneam mai sus că în mod ideal prietenia nu ar trebui să fie condiţionată de nimic. Dar ce se întâmplă atunci când persoanele se împrietenesc deoarece împărtăşesc pasiuni comune. Sau după spusele lui Socrate că toate cele asemănătoare sunt prietene. Toate conlucrează la desluşirea unor mistere, îşi doresc acelaşi lucru. De exemplu iubirea de înţelepciune pentru mulţi este ceia ce leagă trecând peste orice barieră. Aşadar sunt prietenii pe baza asemănării între ei, nu pe bază de iubire interumană ci pe bază de dragoste comună pentru înţelepciune.

La aceste două însă dacă iubirea nu este resimţită prietenia nu îşi face simţită prezenţa.

La fel de uşor cum te poţi împrietenii cu cineva tot la fel de uşor sau poate mai uşor îşi poate face apariţia inversul. Dintr’un motiv extrem de simplu se poate ajunge la invidie şi dezbinare. Ajungem la un nivel ridicat când realizăm cât suntem de aproape unul de celălalt, dar deodată descoperim ceva între şi astfel se creează o prăpastie enormă.

Observăm că parcă ideal sau mai aproape de ideal ar fi ca prietenii să fie diferiţi unul de altul în unele privinţe. Cei la fel ajung să nu se mai deosebească unul de celălalt şi să nu mai poată face o diferenţiere.

În text, Socrate în dialogul său cu respectivii tineri pune accent pe existenţa binelui în orice relaţie. Binele este izvorul prieteniei. Nici unui prieten nu’i dorim răul. Aceasta doar dacă nu este o prietenie falsă, însă aceasta nu o putem numi prietenie. Astfel ceea ce nu este folositor, de regulă nu ne este prieten. Daca acceptăm, iarăşi este o falsă prietenie, o antiprietenie.

Înţelegem că orice natură comună ne este prieten. Dacă găsim ceva asemănător din noi în altă persoană ne este prieten sau încercăm sa ni’l facem. Începem să’l iubim, îl dorim, simţim o pasiune pentru el şi inima noastra este neliniştită până nu’l simţim aproape. Devine apropiatul nostru deoarece ne aseamănă sau poate din pricina asemănării?

Apropiere înseamnă bine. Aşadar ajungem din nou la natura care dacă e comună ne apropie spre prietenie. Nu trebuie să o lipsim de iubire şi de idealuri comune.

Lacrimi din cristale

Ninge frumos pentru tine,
Plânge cerul pentru mine.
Lacrimi din cristale pică
Și se adună pe stradă.
Vin călcate în picioare de lumea
Ce ne cunoaște și se întreabă,
De ce nu mai ești cu mine.
Rămân atins de lacrimi,
Încep să alung gândul.
Se înserează.
Privesc felinarul,
În lumina lui văd iar,
Lacrimi din cristale.

Simțuri

Simt mereu mirosul tău,
Ce mă pătrunde,
Ce mă inconjoară,
Ce mă cuprinde.

În jurul meu e plin de tine,
Mă uit și văd cât e de bine,
Să fi mereu cu mine
Și mirosul ce mă apinde.

Urc pe scările extazului,
Mă îndrept orbit,
Nu mai simt,
Nu mai am vedere a ochiului.

Un nou vis

Fiecare noapte e luminată
Cu un vis de iubire,
Cu o dragoste neapusă
Pentru tine.

Crește amorul hrănit de trăire,
Alături de o iubire
Ce mă deșteaptă
Când ești lângă mine.

E luminat de o rază
Ce pătrunde timid în casă
Mă sărută, mă apasă,
Și mă îmbrățișează.