Am ajuns cu ajutorul lui Dumnezeu şi in ziua marelui praznic al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Se cunoaşte că acest praznic reprezintă esenţa credinţei creştine. De ce spun aceasta? E oarecum simplu, dar şi complex. Ni se atrage atentia asupra faptului ca omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Noi suntem îndemnati să ne indumnezeim prin Sfintele Taine. O problemă care mi'a atras atenţia este că mulţi oameni nu mai consideră aceasta adevărata cale de mântuire. Aceasta idee poate proven cel mai siguri din puternica propagandă a unor ,, iluminaţi” care prin cuvinte alese plăcute oamenilor, îndemnăţi de duhul rău, pătrund in raţiunea oamenilor, atacându’le apoi credinţa. Pe lângă metoda aceasta, oamenii contemporani sunt alimentaţi cu un stres cotidian de neînchipuit, care după spusele unor psihologi, ne afecteaza judecata.
Am ocazia sa discut foarte des cu un tineret dezinteresat de sine, care pur si simplu nu mai acceptă învăţătura bună, ci iau seama la tot soiul de vedete lipsite de moralitate. Se pierde caracterul nostrum primordial, pur, cel adevărat ontologic. Pentru ce si de ce existăm?
Vechii şi adevăraţii filosofi ne recomandă cultivarea virtuţilor spre a ajunge la întelepciune. Creştinismul dreptmăritor ne îndeamna la fel a practica virtuţile spre a ajunge la ,, Înţelepciunea lui Dumnezeu'' care este Cuvântul Lui în persoana lui Iisus Hristos. Am ajuns să recurgem la metode disperate de a ne înţelege, sincretisme, sisteme atee, areligiozitate, indiferentism religios. Dacă intrebăm un om înţelept ce crede despre aceasta, sunt sigur că nu ar recunoaşte faptul că am fi o societate evoluată. Pierzându'ne ,, imago Dei'' pot spune că ne ascundem realitatea umanităţii noastre ,, coroana creaţiei''. Trebuie să ne îndumnezeim prin har. Numai aşa putem ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu.
Hristos vorbea lumii simplu prin parabole ce desluşeau poporului adevărata însemnătate a Împărăţiei lui Dumnezeu. Michel Henry, filosof din secolul trecut, in lucrarea sa Cuvintele lui Hristos ne atrage atenţia asupra importanţei care ar trebui acordată mesajului Evangheliei. Ne spune că nici după Hristos, propovăduitorii creştini nu au avut şcoli de pregătire teologică. Însă Sfântul Duh îi învăţa ce să zică. Ajunseseră prin credinţa lor puternică, organe ale Duhului Sfânt. Simpla lor prezenţă în preajma lui Hristos şi au fost pătrunşi de credinţa neclintită şi de întelepciune.
Răspândindu'se vestea Învierii lui Hristos şi mulţime de creştini, Sfinţii Apostoli au lăsat în scris cuvintele Sale, cuprinse in Sfintele Evanghelii. Astfel întreaga lume are acces la vestea cea bună a Învierii lui Hristos.
Aşadar după perioada de Post care ne ajută a'L deplin primi pe Hristos prin împărtăşirea din Sfintele Taine, ne bucurăm împreună cu toată creaţia de Înviere.
Învierea o privim atât spiritual cât şi material. Mai exact toţi suntem conştienţi de faptul că la Judecata vom învia şi apoi în urma răspunsului dat şi a faptelor noastre săvârşite vom primi răsplata. Pe alt plan însemnătatea sărbătorii este şi aceia că noi putem birui păcatul. Putem trece de la moarte la viaţă. Mai putem observa importanţa trupului pentru mântuire. Îl putem transfigura in trup desăvârşit prin practicarea virtuţilor si a ascezei. Trupul îl despărţim de toate plăcerile pământeşti şi îl folosim în scopul creat, acela de a ne asigura existenţa în lumea materială spre a ne mântui. Nu trebuie să ajungem să desconsiderăm trupul dupa modelul filosofic platoni, în viziunea cărora el ar fi doar închisoare a sufletului. Sufletul este partea veşnică din noi, dar să luăm seama că după cum ne’am comportat cu trupul se reflectă şi asupra sufletului. Nu ne mâtuim doar prin suflet. Exerciţiul desăvârşirii se realizează în completă dihotomie trup-suflet.
Dacă nu avem cu adevărat credinţa in realitatea faptului învierii din morţi a lui Iisus Hristos ne este zadarnică credinţa. Omul este chemat să se ridice la un nivel spiritual foarte înalt prin imitatio Hristi, adică prin imitarea arhetipului omului, adica Iisus Hristos. Din activitatea Mântuitorului se pot desprinde calităţile esenţiale ale omului. Noi suntem chemaţi spre a preamări pe Dumnezeu, apurta grijă de creaţie, de a avea grijă de semeni, a ne iubi între noi.
Praznicul Învierii a fost rânduit în perioada de primăvară atunci când natura se trezeşte la viaţă, începe un nou ciclu, iar aceasta după ce cum se spune într’o cântare din Vinerea Mare că
,, natura plânge, văzând pe Domnul pe Cruce”.
De fiecare dată şi cu orice prilej s’au dat recomandări despre cum ar trebui serbat Paştele. Voi aduce în revistă doar câteva norme. O primă normă ar fi postul după putinţa fiecăruia. Sărbătoarea aceasta este după o perioadă de post. Mărturisirea păcatelor şi Împărtăşirea sunt de asemenea esenţiale pentru a primi cum se cuvine praznicul. Faptele milei trupeşti si a milei sufleteşti sunt imperios necesare de a însoţi pregătirea noastră.
Primirea luminii ca adeverire a Învierii reprezintă mărturia credinţei noastre. Particparea la slujba în care se vesteşte întregii lumi Învierea este desigur recomandată. După Sfânta Liturghie primim binecuvântarea de a merge la casele noastre si a ne ospăta împreună cu toată familia şi având grijă şi de cei săraci spre a împărtăşi bucuria cu toţii.
Pe această cale adresez tuturor credincioşilor: Hristos a Înviat şi să ne rugăm ca Dumnezeu să ne călăuzească paşii spre ascultarea credinţei şi spre cunoaşterea adevărată!
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
