ger

Râsete senine venite din jur
mă veselesc într-o zi de cruntă meditație
s-ar zice transcedentală spre viață, spre altceva
decât neant absurd venit din obscur
mânat de nori negri, întunecați de rău
nelumină și haos.
a venit frigul în jur și ne încălzim lent
ca pinguinii păzind ceva prețios ce conține viitorul nostri
ca specie ce se decimă încet.
încruntați de gânduri și înlăcrimați
ne îndreptăm spre noi edificii
ce nu sunt pentru noi alăturate de cer,
sunt deschise pe alții dintotdeauna la încercări
decisive de a nu ne contopi cu noi.

v'ați întrebat?

v'ați întrebat de ce dor
nu poate să fie ceva
decât pur românesc.
să gândești că'ți lipsește cineva
mai mult decât îți dorești
și să vezi cum alături de tine
suferă întreg universul.
poate acest lucru este ce a căutat
să spună de veacuri orice rapsod
năpădit de un dor.
de un dor sunt și eu năpădit,
de un dor ce este lângă mine
și'l cultiv să nu-mi lipsească
fiindcă te doresc și'mi este dor
de tine chiar și dacă îmi ești aproape.
un dor va fi și când dorul de o viață veșnică
ne va desparte.

Gânduri din iarnă

zăpada cade dintr'un cer încărcat de rugăciuni

fierbinți și dese,

venite dinspre pământeni în zile 

urâte, frumoase, reci și calde,

cu speranțe din cele mai dese.

ochiul, inima și gândul pornesc cu aceiași mișcare

spre un cer aflat sub soare.

un cer mișcat de iubire, scăldat parcă

cu o apă nemișcătoare,

fiindcă cerul e același pentru o noi, 

o hoardă ce așteaptă,

un miracol pe secundă.

un mister ne este dezvăluit, 

cu fiecare fulg de zăpadă,

ce se așterne peste noi 

și vrea să ne adoarmă,

să nu ne trezim apoi deodată

ca fiind părăsiți și descătușați

din această lume oarbă.