am început o nouă săptămână. o zi minunată mi s-a arătat încă de dimineață. mă golesc încet de răbdare. ajung să nu mai scriu nimic. nu înțeleg de ce. când te aveam pe tine, deși nu te-am pierdut, eram altfel. îmi apărea imaginea ta și era de ajuns. acum, mă simt neîmplinit și gol, inuman și părăsit...
tot un fel de poezie a ieșit...
