Nu voi încerca să realizez un istoric al acestei mari sărbători, lăsând domniilor voastre a citi articolele colegilor ce tratează acest subiect. Voi încerca să argumentez faptul că acest praznic, cel mai important al creștinătății este de o importanță nemărginită pentru noi.
Este sărbătoarea ce ne adună în sânul familiei. Pentru unii Crăciunul este o sărbătoarea familiei în special din prisma faptului că se oferă și se primesc cadouri; este inclusă în cadrul sărbătorilor legale și în vacanța de iarnă, care la rându'i este importantă din cauza prezenței noului an civil.
Dacă urmărim cu atenție versurile cântărilor din cadrul slujbei Învierii, putem observa cu ușurință că se folosește pluralul. Dacă în alte perioade liturgice ale anului bisericesc, în cadrul serviciilor divine, imnografia este axată pe singular, în special în perioada Triodului, acum se remarcă sobornicitatea, universalitatea.
Primul vers al întâiului irmos din Canonul Învierii ne spune: ,, Ziua Învierii, să ne luminăm popoare!”. Exemplul de universalitate este apoi urmat și la celelalte cântări.
Se poate observa cu ușurință că Învierea, vestea Învierii cuprinde toată lumea. Avem un exemplu biblic și anume momentul când Mântuitorul trimite pe ucenicii Săi prin provinciile iudaice să vindece și să scoată pe demoni și că la un timp s'au întors. În schimb după Înviere, apostolii s'au răspândit în toate colțurile lumii cunoscute atunci spre a cuprinde ?i a bucura toată lumea cu veste cea bună și minunată a Învierii.
Este cuprinsă de unitate liturgică. Parcă mai mult ca niciodată, credincioșii sunt cuprinși de o bucurie euharistică și de fiecare dată când slujitorul altarului în cadrul unei cădiri rostește salutul pascal se răspunde cu voce puternică, ca de vuiet: ,, Adevărat a Înviat”, cuprinzând toată adunarea de bucurie și cu ea întregul Cosmos.
Totodată, dăruirea luminii din lumânare în lumânare, pornind de la preot, însemnează unirea mărturisirii dimpreună a Învierii, un crez al credinței în Lumina lui Dumnezeu.
Toate aceste coordonate ne unesc inimile în aceiași credință. Împărtășirea din același Potir arată din nou unitatea. Este un singur Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul și Lumina. La fel de emoționant este faptul că toată lumea cunoaște imnul sau troparul Învierii: ,, Hristos a Înviat”.
Nu greșesc dacă va relatez o întâmplare. Acum ceva timp un grup de turiști se întâmpla a fi la o cabană în vârf de munte chiar de Paște. Neavând nicio biserică în apropiere să poată a merge la slujbă, au făcut un foc în afara cabanei. S'au adunat în jurul focului și au cântat
,, Hristos a Înviat” spre a mări Învierea. Ne amintim că și în Acatistul Martirilor din închisorile comuniste într'o strofă ni se prezintă un episod asemănător când deținuții cu lumina din lămpașe au îngenuncheat și au cântat troparul.
O altă dovadă că este o sărbătoare a unității este și că se săvârșește Sfânta Liturghie, jertfă nesângeroasă întru cinstirea Învierii pentru toți oamenii.
O altă mărturie ne este oferită chiar de Mântuitorul care poruncește Apostolilor să vestească la toate neamurile.
Sărbătoare a unității este și pentru că se arată cum omul se mântuiește prin conlucrarea în sfințenie a trupului cu sufletul. Hristos prin Înviere Sa, precedată de Jertfa pentru păcatele noastre a adus trupul în stare îndumnezeită, nesupus materiei, ci nematerialnic, apt de a trece prin materie. Arată că fizicul sau materialul întru sfințenie spre desăvârșire ne conduce spre metafizic, unde putem reîntâlni starea primă a omului.
Nu doresc a lăsa loc interpretării cum ar fi că se consideră trupul a fi o închisoare a sufletului, ci doar să evidențiez importanța sa în mântuire, în unitate cu sufletul ce vine cu afectele sale.
Din punct de vedere moral insist asupra faptului că personal nu consider a fi o greșeală de a împărtășii vestea Învierii și celorlalți oameni din diferite culturi sau culte. Vestea trebuie dată cu duhul blândeții, arătând că noi creștinii ortodocși știm să ne bucurăm împreună, după ce iertăm, ne rugăm împreună.
Să'i ajutăm să iasă din întunericul necunoștiinței și să'L vadă pe Hristos, strălucind.
Personal nu văd un impediment să ridicăm o rugăciune și pentru frații noștri aflați în
primejdii din toate colțurile lumii. Să le trimitem lumină prin puterea rugăciunii noastre. Să'l rugăm pe Dumnezeu să nu mai fie pedepsiți cu război și calamități, dezastre nucleare sau de altă natură. Să ajungă să se bucure și ei împreună cu noi la ospățul Stăpânului, căci după Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur știm că sunt primiți si cei din ultimul ceas ajunși la fel ca cei din primul; bunătățile sunt pentru toți îndeajuns ca un pahar preaplin ce dă afară. Atât de Bun este Stăpânul.
Așadar, la acest praznic sunt chemați toți oamenii și toată făptura la prăznuirea euharistică.
Câtă plăcere și bucurie ar fi ca precum se fac sărbatori internaționale consacrate de diverse organizații mondiale, pentru o clipă întreaga umanitate să închine imn de mărire și biruință lui Dumnezeu: ,, Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând; și celor din morminte viață dăruindu'le”.
2011- Buletinul Parohial, Catedrala Sfânta Treime, Vatra Dornei
